Cu Praznicul Învierii începe o perioadă în care este subliniată Bucuria restaurării firii omenești și conștientizarea de către fiecare persoană este părtașă acestei lucrări dumnezeiești. Omul este chemat să tresalte de bucurie și să trăiască în modul cel mai intens posibil unirea cu Hristos prin toate gesturile liturgice și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Sfântul Ioan Gură de Aur în cuvântul pe care-l citim în la Înviere ne spune:
„intrați toți intru bucuria Domnului nostru; si cei dintâi, si cei de al doilea, luați plata. Bogații si săracii împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat si cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit si cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plina, ospătați-vă toți.”
Tradiția canonică susține fără echivoc această înțelegere.
Canonul 66 Trulan subliniază modul în care trebuie să trăim Săptămâna Luminată:
„Se cuvine creștinilor ca, de la sfânta zi a Învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, și până la duminica următoare, să petreacă neîncetat întreaga săptămână în sfintele bisericii, cu psalmi, imne și cântări duhovnicești, bucurându-se și sărbătorind în Hristos, dedicându-se citirii dumnezeieștilor Scripturi și desfătându-se de sfintele Taine. Căci așa vom fi înviați și înălțați împreună cu Hristos.”
Sfântul Vasile cel Mare subliniază legătura gesturile liturgice și înțelesurile duhovnicești în canonul 91:
„Biserica învață în chip necesar pe cei pe care îi hrănește să împlinească rugăciunile în această zi (Duminica și Ziua Învierii nn.) stând în picioare ca prin amintirea permanentă a vieții fără de sfârșit să nu fim neglijenți față de merindele pentru plecarea spre aceea. Dar și întreaga Cincizecime este un prilej de aducere aminte a învierii așteptate în veac… În aceasta legiuirile bisericii ne-au învățat să prețuim poziția dreaptă pentru rugăciune, ca și cum prin amintirea învederată ne-am strămuta minte de la cele prezente înspre cele viitoare.”
Legătura dintre atitudinea ce se cuvine să o avem zilele Învierii și ziua Duminicii este subliniată în canonul 90 Trulan :
„Am primit în mod canonic de la Părinții noștri de Dumnezeu-purtători să nu plecăm genunchii în zilele de duminică, fiindcă cinstim învierea lui Hristos. Astfel, ca nu cumva să nu pricepem claritatea acestei observații, stabilim în chip lămurit pentru credincioși ca după intrarea preoților în altar, conform obiceiului în vigoare, de la vecernia de sâmbătă, nimeni să nu-și plece genunchii până la următoarea vecernie de duminică, la care, după intrarea cea de la imnul Luminii, plecându-ne din nou genunchii, să aducem astfel rugăciuni Domnului. Căci socotind noaptea cea de după sâmbătă ca premergătoare a învierii Mântuitorului nostru, începem de atunci în chip duhovnicesc cântările de laudă, săvârșind sărbătoarea de la întuneric spre lumină, pentru ca astfel în decursul întregii nopți și zile să celebrăm Învierea.”
Este deosebit de important să observăm că această chemare la desfătarea cu Sfintele Taine, dacă se poate în fiecare zi, coincide cu timpul în care rânduiala Bisericii ne spune că nu mai este timp de pocăință, că nu se postește și nu se îngenunchează.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că la Înviere: „Nimeni sa nu se tânguiască pentru păcate, ca din mormânt iertare a răsărit.”
Așadar neîngenuncherea în perioada Învierii ( de la Duminica Învierii la Rusalii și în fiecare duminică de peste an) este de fapt semnul că atunci trebuie să ne bucurăm de iertare, de faptul că am fost răscumpărați prin biruința morții: „ca ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea.” (Cuvântul Sfântului Ioan Gură de aur la Învierea Domnului)
Ce putem înțelege noi, din toate acestea ? De ce să fie așezate în anul Bisericesc zile sau perioade în care să nu ne pocăim și să nu ne manifestăm căința prin îngenunchere ? Cum să-i sfătuim pe oameni să nu-și plece genunchii duminica și în perioada dintre Înviere și Pogorârea Sfântului Duh ținând cont de faptul că omul de azi intră în Biserică în general o dată în săptămână, mulți doar la marile sărbători și unii doar de Sfintele Paști ?
Anul liturgic este o recapitulare a istoriei mântuirii și este structurat în jurul unor momente importante începând cu manifestarea plinirii vremii prin Nașterea Fecioarei Maria și parcurgând momentele importante ale lucrării mântuitoare, cel mai important praznic fiind Învierea Domnului. Pe tot parcursul anului liturgic alternează perioade de pocăință și îndreptare, cu perioade de manifestare a bucuriei duhovnicești și de împărtășire cu Sfintele Taine, de responsabilizare prin asumarea Învierii și urmarea exemplului sfinților prăznuiți. Fiecare timp are și un corespondent gestual. Postul și pocăința sunt exprimate și prin plecarea genunchilor, iar comuniunea cu Hristos cel înviat este marcată de starea ridicată, o valorizare a demnității omului restaurat în Iisus Hristos.
Observând aceste alternanțe înțelegem mai bine că totul a fost așezat de Dumnezeu astfel încât « Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer » (Eccl. 3.1).
Neascultarea primilor oameni a avut ca efect și o alunecare spre dezordinea atitudinilor și o nesincronizare cu timpul hărăzit prielnic. Dacă atunci când este timp de lucru omul se odihnește iar când e timp de odihnă lucrează, când este timpul să se hrănească se înfometează și când se cuvine să se înfrâneze mănâncă fără control, trupul este degradat dezordini. Dacă atunci când este timp de bucurie omul se întristează iar în vreme de întristare se bucură, cu toate că și bucuria și întristarea sunt stări firești, nesincronizarea lor cu timpul potrivit dovedesc o pierdere a echilibrului.
Timpul Pascal în care nu se mai cuvine să avem o atitudine de pocăință este o vreme în care trebuie să ne îndestulăm cu primirea Cuvântului lui Dumnezeu, a sfaturilor duhovnicești, să cultivăm discernământul astfel încât să culegem roadele dobândite în timpul de postire și de pocăință. Chiar dacă Duminica și în Perioada Învierii nu este vreme de pocăință, este un timp de valorizare a dorinței de desăvârșire, și se cuvine să ne bucurăm că sufletul nostru se hrănește din înțelepciunea părinților duhovnicești. În această perioadă ar trebui să prețuim sfatul duhovnicului și binecuvântarea pentru Sfânta Împărtășanie dată de Biserică prin preotul care se află în fruntea comunității ( nu te poți uni cu Trupul eclesial fără să fii asumat de acesta), izvorâte din Învierea lui Hristos pentru care ne pregătim și prin două zile firești de postire și de pocăință ( miercurea și vinerea) în afara perioadei Învierii, și prin posturile mai mari rânduit de Biserică, așa cum ne spune Canonul 69 Apostolic.
