Stadiul pregătirilor pentru Sfântul și Marele Sinod

0
1003

  Pregătirea  Sfântului și Marelui Sinod este marcată de speranțe,   decepții, dar și de realism. Din păcate trebuie să recunoaștm că noi, oamenii implicați în viața Bisericii Ortodoxe, nu suntem întotdeauna la înălțimea darurilor pe care ni le-a făcut Dumnezeu. O sută de ani ne-a trebuit să pregătim această întâlnire și când să o trăim descoperim că nu suntem pregătiți.

   Încerc să înțeleg ultimele obiecții legate de participarea la Sfântul și Marele Sinod și nu pot să nu-mi pun serioase semne de întrebare privind temeinicia argumentelor.

   Este evident că documentele, care sunt pregătite de mulți ani, nu sunt întru totul satisfăcătoare, dar cum ar putea fi mulțumitoare texte inițiate de o generație și finalizate de altele la zeci de ani distanță?

   Sunt oare temeinice argumentele celor ce boicotează Sfântul și Marele Sinod? Eu mă îndoiesc. Ce argument poate să susțină fondat refuzul de a te întâlni și a-ți spune părerea într-un cadru în care tocmai este posibil să modifici proiectul de text?

   Cel mai important motiv pare să fie cel privind un oarecare exces de deschidere spre restul lumii creștine. Este realist acest argument? Textul privind relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine afirmă că:

„6. Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi distrusă. Biserica Ortodoxă recunoaşte existenţa istorică a altor biserici şi confesiuni creştine, fără ca să fie în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre taine, har, preoţie şi succesiune apostolică. Astfel, ea are o abordare favorabilă, atât din motive teologice cât şi pastorale, în a lua parte la orice dialog teologic cu diferite biserici şi confesiuni creştine şi, de o manieră mai generală, să participe la Mişcarea Ecumenică contemporană, cu convingerea că pe calea dialogului ea aduce o mărturie dinamică a plenitudinii adevărului în Hristos şi a comorilor sale spirituale tuturor celor care se află în afara ei, cu scopul de a netezi calea spre unitate.”

    Suntem în fața unui text excesiv de deschis spre celelalte confesiuni creștine? Să judece acest fapt conștiința fiecăruia dintre noi. Pun doar o simplă întrebare. Poate fi Biserica insensibilă față de cei îndepărtați de ea? Cum am putea spera să fim cunoscuți de ceilalți, în plenitudinea mărturisirii noastre de credință, dacă nu stăm de vorbă cu ei?

     În textul integral sunt anumite nuanțe care necesită clarificări. Cum pot fi acestea așezate în rânduiala Bisericii dacă nu prin manifestarea în sinodalitate? Există un alt cadru mai eficient pentru așezarea în rânduială a aprecierilor?

     Un alt text care este contestat e cel privind familia și impedimentele la căsătorie.

      În contextul general în care se pune la îndoială de către curentele secularizante identitatea și valoarea familiei, unde s-ar fi putut exprima Biserica mai bine decât în Sinod asupra acestei problematici? Unii contestă asumarea de către Biserica Ortodoxă a căsătoriilor mixte. Din păcate sunt contestate realități prea puțin înțelese. Căsătoriile mixte nu sunt altceva decât o atitudine pastorală manifestată pentru sprijinirea soțului sau soției ortodoxe și a copiilor spre a rămâne în Biserica Ortodoxă. Care este alternativa la căsătoria mixtă? Intrarea soțului ortodox și a copiilor în cealaltă comunitate? Poate Biserica Ortodoxă să-l abandoneze pe soțul ortodox care s-a căsătorit cu o persoană de altă confesiune creștină? Canoanele 31 Laodiceea, 14 IV ec. și 72 Trulan sunt clare în acest sens: Biserica nu încurajează căsătoriile mixte, dar în fața realității, are o atitudine pastorală, marcată de sensibilitate și condescendență. Căsătoria Mixtă nu este decât asumarea faptului că persoana căsătorită cu un eterodox, în contextul mixității culturale provocate de globalizare, nu trebuie să fie îndepărtată. Din acest motiv căsătoria mixtă este un act de iconomie canonică, deci nu de rigoare și nici de normalitate. Ce afirmă mai mult decât atât documentul pus în discuție? Vă prezint aici un extras edificator:

„5. Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și ne-ortodocși, pe de o parte, şi dintre ortodocși şi ne-creștini, pe de altă parte:

  1. Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși nu poate fi binecuvântată conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext). Totuși, aceasta poate fi oficiată prin condescendență și iubire de oameni, cu condiția ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă.
  2. Căsătoria dintre ortodocși și ne-creștini este absolut interzisă, potrivit acriviei canonice.
  3. La aplicarea tradiției bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să țină cont, în egală măsură, de prescripțiile legislației civile cu privire la acest subiect, fără să depășească limitele iconomiei bisericești.

7. Aplicarea iconomiei bisericești trebuie să fie reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor stabilite de canoanele bisericești, în spiritul unui discernământ pastoral astfel încât să servească mântuirii omului.”

     Celelalte motive de neparticipare, chiar dacă ar putea avea un fundament sustenabil rațional, nu cred că sunt suficient argumentate pentru a boicota manifestarea sinodală a Bisericii. Biserica nu poate să se manifeste decât în coresponsabilitate fiind pe aceeași cale (syn-odos). Canonul 5 al Sinodului I ecumenic este clar în acest sens.

      Mă întreb: în condițiile de azi poate Biserica să-și permită să nu aibă o voce la nivel global? Dacă la nivel regional fiecare Biserică autocefală consideră că manifestarea sinodală este esențială, cum putem să o refuzăm la nivelul universal când azi este mai ușor să se întâlnească toți episcopii în Creta, decât să se fi întâlnit acum câteva sute de ani episcopii dintr-o regiuine mitropolitană?

     Încă nu este totul risipit. Totuși, majoritatea Bisericilor Ortodoxe sunt disponibile în această fază de pregătire a mesajului și nădăjduim că și alte biserici se vor alătura.

   Sinodalitatea nu este un eveniment de câteva zile într-o sută de ani. Bisericile ortodoxe continuă să fie pe drumul spre o cât mai bună și completă înțelegere. Deja când s-a trecut de la aproape 100 de teme propuse spre abordare (Rhodos 1961) la 10 (Chambésy 1976), s-a constatat neputința de a da răspunsuri exhaustive. Acum nu se întâmplă altceva decât să se confirme faptul că mai avem mult de lucru. Probabil că în câțiva ani vom reuși să tragem învățămintele din această lecție de viață.

    Biserica este o prezență în lume a realităților Împărăției. În fața eternității nu cred că trebuie să ne dărâme eșecul de moment. Cu siguranță vor fi trase multe învățături din aceste atitudini. Cei care au făcut gesturi cu o conotație ecumenică lipsită de acoperire în conștiința ortodoxă, vor putea medita la lipsa de răbdare și la semnificația fiecărei atitudini pripite sau insuficient cântărite. Cei care boicotează acum manifestarea coresponsabilității în sinodalitate, vor putea să cântărească propria responsabilitate cel puțin în privința mărturiei pe care Biserica o dă în lume.

   Vă îndemn să vă rugați ca Duhul Sfânt să fie prezent la acest Sinod. Dacă va lucra Duhul prin cei ce se întâlnesc în bună-credință, sunt toate șansele ca rezultatul să fie mai bun și mai important decât dacă ar fi fost o prezență protocolară și formală fără empatie și voință de continuitate în manifestarea sinodală.

    Ceea ce devine destul de clar este că reașezarea manifestării sinodalității la nivel universal în Biserica Ortodoxă este la începuturi. Cum ar fi putut fi altfel după o pauză de atâtea secole?

     Hristos spune: unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18, 20). În Creta sunt deja prezenți delegați ai unei majorități a Bisericilor Ortodoxe autocefale. Deja Hristos este în această comuniune.

   Pe cei ce nu doresc să participe la acest Sfânt și Mare Sinod nu trebuie să-i judecăm prea aspru. În acest moment așa le spune conștiința comunitară și probabil și cea personală.

   Cred că prin aceaste obiecții ne învață Dumnezeu ceva și pe noi cei ce participăm la acest moment prin episcopii noștri.

                                                         Pr. Patriciu VLAICU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here