CONSIDERAȚII JURIDICE REFERITOARE LA RESTRÂNGEREA EXERCIȚIULUI LIBERTĂȚII RELIGIOASE ÎN CONTEXTUL PRĂZNUIRII SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA DE LA IAȘI – Av. Radu Zidaru

de Radu Zidaru

Membru al Centrului de Studii Nomocanonice, UBB, Cluj-Napoca

Rezumat: Având în vedere lejeritatea cu care autoritățile statului au hotărât aplicarea de noi măsuri restrictive în domeniul libertății religioase, în contextul prăznuirii Sfintei Cuvioase Paracheva de la Iași, am socotit că se impune a fi prezentate noi lămuriri, cu scopul de a se trage un semnal de alarmă asupra conduitei persistente de încălcare a prevederile constituționale și legale, aplicabile în materie.

I. Acte juridice de restrângere a exercițiului libertății religioase adoptate în contextul prăznuirii Sfintei Cuvioasei Parascheva de la Iași [1]

1. La data de 05.10.2020 Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea nr. 47[2]. În art. 2 se prevede că: «organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanele care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități». După cum se poate observa, norma juridică are un caracter mixt, în sensul că ea este permisivă[3], în ceea ce privește participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea religioasă și prohibitivă[4], privitor la participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități.

2. Ulterior, la doar o zi după adoptarea respectivei hotărârii, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a Județului Iași a adoptat, la data de 06.10.2020, Hotărârea nr. 35[5]. De remarcat că acest act administrativ cuprinde mai multe reglementări în doueniul religios, în raport cu Hotărârea nr. 47. Aceasta prevede două măsuri restrictive de o severitate ridicată: permiterea accesului în Ansablul Mitropolitan Iași doar a pelerinilor care au domiciliul sau reședința în mun. Iași [pct. 1 din Anexă] – per a contrario, celorlalți pelerini, care nu au domiciliul sau reședința în Iași li se interzice accesul și obligarea Arhiepiscopiei Iașilor de a îngrădi accesul direct al pelerinilor la racla cu Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva [pct. 4] – Statul apreciază, a priori, că există posibilitatea ca Sfintele Moaște să poată constitui focar de infecție. Din lecturarea hotărârii se observă intenția Statului de a simula neutralitatea religioasă, prin obligarea Arhiepiscopiei la efectuarea actului de îngrădire. De altfel, simularea rezultă și din opțiunea acestuia de a transfera către organizatori obligația de realizare a triajului observațional [pct. 8] și a circuitelor separate de intrare și ieșire din ansamblul mitropolitan [pct. 10].

Un aspect criticabil îl constituie și amplasarea filtrelor de control și prezența echipajelor Jandarmeriei Române și ale IPJ Iași în perimetrul Ansamblului Mitropolitan Iași, temeiul juridic, implicit, pentru posibilitarea acestor măsuri fiind art. 11 din Anexă. Practic, este vorba, în esență, de o militarizare a ritualului religios și a libertății religioase.  Se mai observă, de asemenea, că Statul a evitat să reglementeze expresis verbis ipotezele de amplasare a filtrelor de control și de prezență a echipajelor în perimetrul Ansamblului Mitropolitan Iași, simulând, și în acest caz, neutralitatea religioasă. Toate aspectele evidențiate denotă o lipsă de asumare transparentă a măsurilor hotărâte, fapt ce conduce la reținerea concluziei că Statul, prin organele sale de autoritate, a antecunoscut caracterul ilegal al măsurilor dispuse. 

II. Reacții publice în urma deficitarei relaționări a Statului cu Biserica Ortodoxă Română în contextul prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

Cum era și firesc, măsurile dispuse de către autoritățile statale au generat reacți puternice, ÎPS Teofan al Moldovei şi Bucovinei declarând că: «Decizia autorităţilor de a interzice celor care nu au domiciliul în Iaşi să participe la evenimentele dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva este discriminatorie șiea încalcă numeroase prevederi legale şi principii internaţionale ce protejează libertatea de manifestare religioasă. […] Interdicţia este respectată până-ntr-atât încât s-a ajuns ca în jurul Mitropoliei să fie mai mulţi reprezentanţi ai forţelor de ordine decât închinători. Este o situaţie foarte greu de înţeles şi de acceptat»[6].

La rândul său, Patriarhul României a transmis un apel la coresponsabilitate şi cooperare pentru a evita constrângerile excesive. Preafericirea Sa a precizat că: «Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu. Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii și la păstrarea distanței de 1, 5 m între persoane se impun atât în spațiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial. Ne exprimăm speranța că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toți pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente»[7].

De cealaltă parte, domnul Secretar de stat, Raed Arafat, a declarat că: «Nu s-a interzis niciun fel de sărbătoare să aibă loc, sau o slujbă, s-a interzis deplasarea oamenilor în condiții extrem de riscante către aceste locuri și desfășurarea acestor manifestări în condiții de maximă aglomerație, în care nu mai poți să controlezi ce se întâmplă și să creezi o situație în care oamenii se întorc acasă și produc focare»[8]. După cum se poate observa, domnia consideră că, în esență, nu s-a îngrădit libertatea religioasă, ci liberatea de deplasare în condiții necorespunzătoare și, de asemenea, este de remarcat și faptul că el a evitat să facă vreo apreciere referitoare la actul liturgic de sărutare a sfintelor moaște de către credincioși, deși din pct. 4 al Hotărârii nr. 47 a CJSUJI rezultă foarte clar poziția Statului cu privire la acest aspect.

În raport de cele arătate mai sus, în principiu, luarea de măsuri pentru protejarea sănătății populației este, evident, necesară, însă, în anumite situații, scopul nu trebuie să scuze mijloacele îndoielnice[9]. Conceptul juridic de sănătate publică nu trebuie utilizat de Stat ca și temei irefragabil pentru justificarea conduitei, aproape brutale, prin care s-a restrâns exercițiului libertății religioase, în condițiile în care Biserica Ortodoxă Română, pe lângă faptul de a fi un filantrop de nădejde al Statului, în vreme de pandemie și având experiența istorică a lucrului cu masele de oameni, a pregătit, în avans, condițiile necesare de desfășurare în deplină siguranță sanitară a pelerinajului de la Iași. Așadar, dincolo de nelegalitatea prevederilor din cele două acte juridice restrictive, este criticabilă însăși modalitatea deficitară în care Statul înțelege să relaționeze cu Biserica[10], în astfel de situații, nesocotindu-i acesteia rolul de partener social. Conduita contravine unor dispoziții considerate fundamentale pentru desfășurarea relației Stat-Biserică, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 stipulând că: Statul român recunoaște cultelor rolul spiritual, educațional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social, precum și statutul lor de factori ai păcii sociale, iar alin. (2) al aceluiași că: Statul român recunoaște rolul important al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte biserici și culte recunoscute în istoria națională a României și în viața societății românești[11].

De asemenea, relația deficitară rezultă și din aspectul că, deși practica occidentală impune, în materia restrângerii exercițiului de drepturi și libertăți, însoțirea restricțiilor de ghiduri de aplicare ușor de înțeles de către toată lumea, acestea lipsesc cu desăvârșire în România. În acest sens, domnul Cătălin Raiu, reprezentant al României în panelul de experți pe libertate religioasă al OSCE și președintele FoRB România[12], a declarat că: «În cazul României, aceste ghiduri sau măcar un set minimal de explicații publice lipsesc cu desăvârșire. Baza legală pentru restricționarea libertății religioase lipsește, de asemenea, iar atunci când noi reglementări sunt enunțate peste noapte, nu sunt respectate standardele minimale ale tehnicii legislative. Noi am avut și avem ghiduri ale fiecărui cult religios în parte despre cum trebuie să se comporte comunitățile religioase în pandemie, în funcție de specificul lor liturgic, dar nu și un ghid-cadru emis de către autoritățile publice. Adică cultele și-au făcut datoria față de proprii membri, în vreme ce statul nici la 7-8 luni distanță de la debutul pandemiei nu dă măcar impresia că se străduiește să se comporte democratic»[13]. Prin urmare, dacă Biserica Ortodoxă Română, precum și celelalte culte recunoscute înțeleg să își facă datoria, elaborând propriile ghiduri, Statul, dă dovadă de o conduită incalificabilă.

III. Raportul OSCE privitor la restrângerea exercițiului libertății religioase în vreme de pandemie

Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului[14] din cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa[15], a publicat un raport în care s-au atamat și unele aspecte specifice referitoare la restrângerile pe care statele membre ale OSCE le-au operat în domeniu libertății religioase. În partea de început a capitolului rezervat acestui subiect, se schițează, sumar, libertatea religioasă, din perspectiva Pactul Internațional Privind Drepturile Civile și Politice [ICCPR], arătându-se următoarele: «The right to the freedom of thought, conscience and religion is non-derogable – according to art. 4 para. (2) of the ICCPR. States cannot derogate from their obligations under art. 18 para. (2) of ICCPR even in a state of emergency, declared as a result of a threat to the life of the nation. Moreover, the inner dimension of the right to freedom of religion or belief [forum internum] – to have or adopt a religion or belief of one’s choice and to change one’s religion or belief – is afforded absolute protection. This dimension cannot be subject to the limitation clauses enshrined in art. 18 and ICCPR art. 9 of the ECHR. The external component of freedom to manifest a religion or belief [forum externum] protects a wide range of acts such as the freedom to worship, teach, practice and observe one’s religion or belief[16]. This external dimension can be limited, but only if the limitation is prescribed by law; pursues the purpose of protecting public safety, public order, public health or morals, or the fundamental rights and freedom of others; is necessary for the achievement of one of these purposes and proportionate to the intended aim; and is not imposed for discriminatory purposes or applied in a discriminatory manner»[17].

            Raportul prezintă o importanță deosebită, deoarece include România printre statele cu cel mai ridicat nivel de restricții, aplicate în domeniul libertății religioase[18]. Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului a catalogat măsurile de interzicere a adunărilor în lăcașele de cult, dispuse de unele state, ca excesive deoarece nu au prevăzut și excepții[19] și disproporționate, raportat la obiectivul prezervării sănătății publice[20].

            La finalul capitolului dedicat libertății religioase, raportul conține o serie de recomandări referitoare la domeniul restrângerii, câteva din acestea fiind mai importante: Ensure that such limitations are accompanied by guidance for the authorities responsible for implementing them and those affected, in order to minimize the potential misuse or lack of implementation of such measures; In consultation with all religious or belief communities and taking gender considerations into account, periodically review the restrictions imposed, monitor their impact and adjust the level of restrictions in accordance with the evolving health and risk considerations; Ensure that the competent authorities that monitor places of worship for compliance with preventive measures are trained in both religious literacy and in freedom of religion or belief, deal with those attending places of worship with due sensitivity and are aware of and trained to deal with potential issues specific to men and women, including the different ways in which they might exercise their freedom of religion or belief in those spaces; Establish permanent channels of communication and/or focal points at national, regional and local levels to build trust with representatives of different religious or belief communities[21].

IV. Libertatea religioasă la nivel constituțional

Libertatea religioasă, ca dimensiune[22] sau parte[23] a libertății de conștiință, este consacrată de Constituția României[24], prin intermediul mai multor alineate ale art. 29, dar mă voi referi strict la acelea care sunt relevante pentru analiza de față.

1. «Libertatea credințelor religioase nu poate fi îngrădită sub nici o formă» [art. 29 alin. (1)][25]. Credințele religioase reprezintă acele sentimente și acte pe care o persoană le raportează la lumea înconjurătoare și la existență. Libertatea religioasă implică atât o latură interioară cât și una exterioară de manifestare. Din perspectiva laturii interioare, ce presupune dreptul persoanei de a avea sau adopa, în forul interior, o credință, libertatea religioasă are un caracter absolut, în sensul că statul nu poate să o restrângă[26]. Din perspectiva laturii exterioare, presupunând dreptul persoanei în a-și exterioriza respectiva credință prin participare la slujbe, pelerinaje[27], sărutarea de sfinte moaște [nu oase! – s.n.] etc. [28], libertatea are un caracter relativ, statul putând să o restrângă[29], însă doar pe cale de excepție, deoarece regula o constituie imposibilitatea îngrădirii credințelor religioase.

2. «Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii» [art. 29 alin. (3)]. În acest alineat sunt consacrate două principii fundamentale și conexe: libertatea cultelor religioase și organizarea lor statutară, în condițiile legii. Prin cult se înțelege: într-o accepțiune organică – o asociație/organizație religioasă și într-o accepțiune funcțională – ritualul practicat[30]. Cultul [asociația/organizația] are libertatea, între altele, să își exercite propriul ritual religios [slujba], bucurându-se această libertate, care este de rang constituțional. Statutul reprezintă actul juridic de organizare și, totodată, de legătură al cultului religios cu statul. Ca o paranteză, deși în Constituție se folosește doar termenul statut, în Legea nr. 489/2006 se folosește, alături de acesta, și sintagma coduri canonice [ 8 alin. (3)][31], prin urmare va rămâne în sarcina CCR-ului să se pronunțe, pe viitor, în sens restrictiv sau extensiv, asupra constituționalității sau nu a sintagmei[32]. În fine, este de subliniat caracterul diriguitor al legii. Ea trasează condițiile în care cultele religioase se pot organiza și prevederile statutare nu pot contraveni legii, deoarece respectarea legii reprezintă o obligație de rang constituțional [art. 1 alin. (5)]. Așadar, vorbim de o limitare a cultelor religioase în a se organiza intern, limitare care este prevăzută de Constituție, in abstracto și care devine in concreto, atunci când legea o prevede expres[33].

V. Restrângerea constituțională a exercițiului libertății religioase, în sensul art. 53 alin. (1)

Constituția stipulează că: Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege [cf. art. 53 alin. (1) ][34]. Deoarece libertatea religioasă este reglementată printr-o lege organică [cf. art. 73 alin. (3) lit. s)] rezultă că restrângerea exercițiului ei se poate face doar printr-o lege organică [cf. art. 53 alin. (1) raportat la 61 alin. (1) și la art. 73 alin. (3) lit. s)]. Așadar, condiția síne qua non necesară a fi îndeplinită vizează însăși natura actului normativ.

VI. Restrângerea neconstituțională a exercițiului libertății religioase și remediul împotriva acesteia

Dacă restrângerea exercițiului libertății religioase s-ar dispune printr-o ordonanță simplă sau de urgență, remediul va fi, în acest caz, sesizarea CCR-ului cu o excepție de neconstituționalitate privitoare la acea ordonanță. Sesizarea o pote face direct Avocatul Poporului [cf. art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 47/1992][35] sau indirect, instanța de judecată, la cererea părții interesate ori ex officio [cf. art. 29 alin. (2) din Legea nr. 554/2004][36]. Pentru ca ce-a de-a doua cale să se materializeze, este necesar ca, anterior sesizării, persoana vătămată [credinciosul – persoană fizică sau cultul religios recunoscut – persoană juridică – s.n.] să fi introdus o acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate [cf. art. 9 alin. (1)]. O precizare importantă se impune, anume că deși cererea de chemare în judecată este însoțită de excepția de neconstituționalitate, totuși obiectul principal al acțiunii formulate nu va putea fi constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispozițiilor din ea care au restrâns exercițiul libertății religioase[37], ci anularea actelor administrative emise în baza ei [cf. art. 9 alin. (5)][38]. Rezultă, deci, că excepția de neconstituționalitate reprezintă obiectul secundar al acțiunii formulate de reclamant. Sesizând CCR-ul cu excepția de neconstituționalitate, instanța de contencios administrativ va suspenda soluționarea cauzei pe fond [cf. art. 9 alin. (2)] și numai după declararea neconstituționalității ordonanței ea repune cauza pe rol, soluționând fondului acesteia [cf. art. 9 alin. (2)]. Cât privește ridicarea excepției de neconstituționalitate, aceasta o poate face: Avocatul Poporului [cf. art. 32 din Legea nr. 47/1992], instanța de judecată sau procurorul [cf. art. 29 alin. (2)]. Constatarea de către CCR a faptului că actul normativ prin care s-a dispus restrângerea exercițiului libertății religioase este o ordonanță simplă sau de urgență, reprezintă, în esență, identificarea acelui viciu de neconstituționalitate ce vizează însăși natura actul normativ. Practic, ordonanța simplă sau de urgență nu îndeplinește condiția constituțională de a fi lege organică, pentru a putea fi aplicabilă în domeniul restrângerii exercițiului libertății religioase[39]. În ipoteza în care o astfel de ordonanță va intra în vigoare cu acest viciu de neconstituționalitate, ea va produce efecte juridice negative, cu încălcarea disp. art. 53 alin. (1) raportat la art. 73 alin. (3) lit. s) și la art. 115 alin. (4) și (5) din Constituție. În final, ar mai fi de precizat că, în etapa controlului realizat de CCR este lipsită de obiect operațiunea de verificare dacă măsura restrictivă însăși respectă condițiile specifice [scop, necesitate, proporționalitate, caracter nediscriminatoriu și noninvazivitate – cf. art. 53 alin. (2)], de vreme ce însăși natura actului actul este viciată. Așadar, în controlul de constituționalitate, primul aspect pe care Curtea trebuie să îl verifice este natura actului juridic.

VII. Legea nr. 55 din 2020[40] și libertatea religioasă – evidențierea unor posibile vicii de neconstituționalitate

Între măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc, legea include și: restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor procesiuni [art. 5 alin. (3) lit. a)]. În sens general, termenul de procesiune are, de regulă, o conotație religioasă, fiind definit ca: o ceremonie religioasă în timpul căreia credincioşii merg în convoi purtând obiecte de cult, rostind rugăciuni şi cântând imnuri religioase[41]. Se poate observa, din conținutul normei juridice, că statul este abilitat de lege să aprecieze, a priori, când procesiunea constituie un factor evolutiv de risc, pentru camăsura aplicată să fie, ab initio, justificată. O a doua măsură pentru diminuarea impactul tipului de risc este și: restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării a unor întruniri de natura activităților religioase, în spații închise. Și în acest caz statul poate aprecia, a priori, când întrunirile de natură religioasă pot constitui factor evolutiv al tipului de risc. Practic, viciul de care normele citate suferă, și pentru care ele pot face obiect al unei excepții de neconstituționalitate, este cel al lipsei de predictictibilitate, legea lăsând la discreția autorităților statului să aprecieze când anume să aplice aceste măsuri, nefiind indicate niște criterii obiective care să le facă predictibile și, totodată, transparente. De asemenea, criticabil este și termenul interzicere, folosit în cazul libertății religioase, în condițiile în care Constituția vorbește doar de restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți [art. 53 alin. (1)][42]. Nu în ultimul rând, se observă și regimul discriminatoriu pe care normele jurdice citate îl propun a fi aplicat, în sensul că exercitarea libertății religioase, pe perioada existenței tipului de risc, este considerată de Stat, în mod a priori, ca factor evolutiv al tipului de risc, fără a exista vreo dovadă concretă în acest sens, ci doar speculații.  Practic, deoarece Statul are bănuiala că sărutarea Sfintelor Moaște, sau împărtășirea din același Sfânt Potir, ar putea reprezenta o sursă de contaminare, el edictează o normă restrictivă sau, mai grav, interdictivă [după cum el însuși se exprimă] în niște termeni de certitudine, deoarece este necesar să se înțeleagă de către toată societatea că, în mod sigur, manifestarea credinței îmbolnăvește.

VIII. Libertatea religioasă la nivelul Legii nr. 489/2006. Dispoziții relevante din perspectiva restrângerii exercițiului ei

În Legea nr. 489/2006 două sunt, în principal, normele relevante pentru libertatea religioasă, din perspectiva restrângerii: «Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a și-o manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile și ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educație religioasă, precum și libertatea de a-și păstra sau schimba credința religioasă» [art. 2 alin. (1)]. Libertatea religioasă este recunoscută persoanei fizice [creștinului], care și-o manifestă în forul interior, prin simțământul religios pe care îl experiază și în exterior prin acte vizibile, ca: participarea la sfintele slujbe, pelerinaje, împărtășire, închinarea și sărutarea sfintelor icoane și moaște [nu oase!] etc. De asemenea, libertatea religioasă este recunoscuscută și persoanei juridice [art. 8 alin. (1)], respectiv cultului religios recunoscut [e.g. bisericii], care și-o manifestă în exterior, prin organizarea de sfinte slujbe, pelerinaje, procesiuni, acțiuni filantropice, culturale etc. Ca o paranteză, o întrebare interesantă ar putea fi pusă, anume dacă cultul religios recunoscut își poate exercita libertatea religioasă în forul său intern și, după părerea noastră, răspunsul este nu, deoarece, potrivit dreptului canonic «biserica este o comunitate sau societate religioasă»[43], iar teologia creștină atribuie conștiința de sine și sentimentul exclusiv omului[44]. Stipulează, mai departe, textul legal că manifestarea libertății religioase poate avea loc în mod individual sau colectiv, ambele variante de exercitare putând fi efectuate în public sau privat. De exemplu, închinarea în dreptul unei biserici, obicei atât de românesc, reprezintă o manifestare individuală, realizată în public. Forma de concretizare exterioară a libertății religioase o reprezintă: practicile și ritualurile săvârșite. Legat de diferențierea întrebuințată, sunt de părere că termenul practici evocă acele acte religioase mai simple [e.g. închinarea], săvârșite, în general, de laici[45], pe când cel de ritualuri evocă acele acte de o complexitate ridicată și pentru care există un cadru organizat prin reguli specifice, ele fiind săvârșite, în special, de clerici [e.g. Sfânta Liturghie]. În fine, legea cultelor reglementează modalitatea de restrângere a exercițiului libertății religioase, în acest mod: «Libertatea [persoanei-s.n.] de a-și manifesta credința religioasă nu poate face obiectul altor restrângeri decât al celor care sunt prevăzute de lege și constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului» [art. 2 alin. (2)]. Practic, textul legii preia prevederile constituționale incidente în materie [art. 53 alin. (1)-(3)] și le transpune la nivel legal, astfel că, din această perspectivă actul de restrângere trebuie să îndeplinească o condiție esențială: să fie o lege de natură organică.

Unele aspecte importante se impun a fi arătate, anume că: cerința ca actul de restrângere a exercițiului libertății religioase să fie o lege organică, este una de ordin material[46], ce vizează natura acestuia, iar condițiile de necesitate și scop vizează însăși măsura de restrângere; în ipoteza în care toate cele trei condiții sunt întrunite, se poate considera că, Statul și-a îndeplinit, la nivel legal, obligația de neutralitate religioasă[47], ea reprezentând un corolar al acestora; când niciuna din condiții nu este îndeplinită sau când doar unele sunt îndeplinite, nu se poate reține că Statul și-a îndeplinit obligația de neutralitate religioasă [art. 9 alin. (1) din Legea nr. 489/2006].

IX. Hotărârile nr. 47 din 05.10.2020 și 35 din 06.10.2020 – acte de încălcare a libertății religioase și remediul împotriva acestora

Ab inotio, trebuie precizat că scopul emiterii sau adoptării de acte inferioare legii, îl constituie punerea ei în aplicare. În acest sens, în art. 78 din Legea nr. 24/2000[48] se precizează că: Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora. Deci, este total ilegal ca unele acte cu caracter normativ să adopte reglementări de ansamblu, în care să existe numeroase prevederi, care nu constituie norme de aplicare/executare a actelor normative de nivel superior[49]. Practic, este vorba de o operațiune de legiferare realizată printr-un act inferior legii. În cazul pelerinajului de la Iași, la momentul la care cele două hotărâri au fost adoptate, nu a existat nicio prevedere în vreo lege organică care să prevadă dreptul autorității statului de a opera măsurile restrictive amintite mai sus, pentru ca hotărârile să o pună în aplicare și ele să aibă, astfel, caracter legal. Prin urmare, deoarece ele sunt total ilegale trebuie avută în vedere următoarele. Potrivit Legii nr. 554/2004: «Actele emise pentru înlăturarea consecințelor epidemiilor […] pot fi atacate numai pentru exces de putere» [art. 5 alin. (3)][50]. În speță, excesul de putere este definit ca: «încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor» [art. 2 alin. (1) lit. n) teza finală]. Deoarece cele două hotărâri nu poate face obiectul controlului de neconstituționalitate [în sensul art. 146 din Constituție – s.n.], lor nu i se poate aprecia caracterul constituțional, dar ele poate face obiectul controlului de legalitate [în sensul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004]. Ambele hotărâri prevăd măsuri de restrângere a libertății religioase, ca: «organizarea de sărbători religioase numai cu participarea persoanele care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități» [art. 2 din Hotărârea nr. 47]; «permiterea accesului în Ansablul Mitropolitan Iași doar a pelerinilor care au domiciliul sau reședința în mun. Iași» [pct. 1 din Anexa la Hotărârea nr. 35]; «îngrădirea accesul direct al pelerinilor la racla cu Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva» [pct. 4]. De asemenea, măsuri restrictive implicite, au reprezentat și amplasarea filtrelor de control, precum și prezența echipajelor Jarndarmeriei Române și a IPJ Iași în perimetrul Ansamblului Mitropolitan Iași. Măsurile explicite și implicite aplicate reprezintă un exces de putere prin faptul că prin ele se restrânge exercitarea libertății religioase aparținând cetățenilor creștini, care este stipulată în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 489/2006. Aplicându-se aceste măsuri restrictive, s-a nesocotit îndrumarea legală potrivit căreia: «Libertatea [persoanei-s.n.] de a-și manifesta credința religioasă nu poate face obiectul altor restrângeri decât al celor care sunt prevăzute de lege [art. 2 alin. (2)], or măsurile aplicate nu sunt prevăzute expres în vreo lege de natură organică [v. și art. 78 din Legea nr. 24/2000]. Nefiind prevăzute într-o astfel de lege, este clar că prin efectul direct al celor două hotărâri, ce sunt acte juridice inferioare legii, s-a restrâns, ilegal, exercițiul libertății religioase. Față de situația creată, se impune anularea hotărârilor de către instanța de contencios administrativ [art. 1 alin. (1) Legea 554/2004], mai ales că art. 5 alin. (3) lit. a) Legea nr. 55/2020 se caracterizează printr-o totală lipsă de predictibilitate. Tocmai acest ultim aspect face posibilă dispunerea unor măsuri de tipul celor amintite, prin intermediul unor acte juridice inferioare ca forță juridică legii organice.

Concluzii generale

După cum s-a putut observa, și de această dată Statul a ales să restrângă exercițiul libertății religioase într-o manieră ilegală, iar acest aspect, dincolo de faptul că reprezintă o persistență în atare conduită, configurează un posibil viitor regim de relaționare de tip autoritar. Desconsiderarea cultelor religioase recunoscute, în general, și a Bisericii Ortodoxe Române, în special, va conduce pe viitor la o involuție a Statului, din punct de vedere spiritual și social și la o treptată pierdere de către acesta a identității sale. Și, este știut faptul că nesocotirea chiar de către Stat a propriilor valori conduce, în final, la destrămarea lui. Așadar, este necesară o reconfigurare a relației Statului cu Biserica Ortodoxă Română, deoarece aceasta este păstrătoarea cea mai fidelă a valorilor care-i asigură dăinuirea.

---

[1] «Originară din Epivatul Traciei, de pe țărmul apusean al Mării Negre [Bulgaria de azi], a trăit probabil prin sec. XI [† c. 1050]». Pr. E. Braniște, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, EIBMBOR, București, 1985, p. 296; † Melchisedec al romanului, Viața și minunile Cuvioasei Maicii noastre Paraschivei cea nouă și istoricul sfintelor ei moaște, Ed. Andreas, București, 2014, p. 90; M. Șesan, Cinstirea Cuvioasei Paraschiva, în rev. «Mitropolia Moldovei», nr. 3, Iași, an. 1955, pp. 130-136; pr. S. Porcescu, Sfânta Paraschiva cea Nouă, în rev. «Mitropolia Moldovei», nr. 3-4, an. 1956, pp. 122-151; I. Ștefănesc, Viața Sfintei Paraschiva cea Nouă de la Matei al Mirelor, în rev. «Istoria Românilor», vol. III, f. IV, nr. 3-4, București, an. 1931, pp. 350 ș. u.; I se mai spune și Sfânta Vineri, deoarece Παρασκευή înseamnă Vineri, însă mai este numită și Sfânta Parascheva cea Nouă, pentru a o deosebi de o altă sfântă cu același nume, martiră pe timpul împăratului Diocletioan [† c. 304], pomenită la 26 iulie și numită la ruși Piatnița [Sfânta Vineri] și la bulgari Petka.

[2] Având denumirea completă: Hotărârea nr. 47 din 05.10.2020 privind aprobarea listei țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice.

[3] După criteriul modului de reglementare a conduitei, în doctrină normele juridice au fost clasificate în: onerative, prohibitive și permisive. «Normele permisive sunt acele norme care nici nu obligă, nici nu interzic o anumită conduită; ele lasă la aprecierea subiectului alegerea unei conduite [v. N. Popa, Teoria generală a dreptului, ediția a IV-a, Ed. Ch. Beck, București, 2012, p. 138]». A se mai consulta și: M. Djubara, Teoria generală a dreptului. Drept rațional, izvoare și drept pozitiv, Ed. All, București, 1995, pp. 453-466.

[4] «Normele prohibitive sunt acelea care interzic pur şi simplu a se săvârşi anumite acţiuni. Aceste norme se găsesc înscrise în special în dreptul penal. În acest sens, se pot menţiona, de pildă, toate normele prohibitive privitoare la faptele socialmente periculoase [v. D. Mazilu, Teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, București, 1999, p. 189». A se mai consulta și: S. Cristea, Teoria generală a dreptului, ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. Ch. Beck, București, 2016, pp. 10-36; N. Popa [coord.], Teoria generală a dreptului, ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. All Beck, București, 2005, pp. 130-161.

[5] Comitetul Judetean pentru Situalii de Urgenta Iasi a adoptat în data de 06.10.2020 Hotărârea nr. 35, prin care au fost aprobate Măsurile specifice privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și asigurarea ordinii și siguranței publice în perioada 08.10.2020 – 15.10.2020, perioada desfășurării sărbătorii religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în municipiul Iași.

[6] A se vedea: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/mitropolitul-teofan-acuza-decizia-de-interzicere-a-pelerinajelor-la-sfanta-parascheva-incalca-numeroase-prevederi-legale-1381176. Accesat la data de 11.10.2020, ora 12:17 [ora României].

[7] A se vedea: https://basilica.ro/patriarhul-daniel-apel-la-coresponsabilitate-si-cooperare-pentru-a-evita-constrangeri-excesive/. Accesat la data de 11.10.2020, ora 12:33 [ora României].

[8] A se vedea: https://www.antena3.ro/actualitate/raed-arafat-raspunde-mesajului-patriarhului-daniel-583848.html. Accesat la data de 11.10.2020, ora 12:49 [ora României].

[9] Aforismul scopul scuză mijloacele îi este atribuit lui Niccolò Machiavelli și apare enunțat în opera sa, Principele, fiind destinată lui Lorenzo al II-lea de Medici. Lucrarea, scrisă în numai câteva săptămâni, îl învață pe Lorenzo cum să devină un bun conducător. Aforismul nu este o expresie preluată ad litteram din lucrare, ci a suferit modificări de-a lungul secolelor. Pasajul original din operă este următorul: lasă principele să-și asume o faptă pentru că mijloacele vor fi considerate mereu oneste. Poporul este întotdeauna convins de aparențele lucrurilor și de rezultatele finale.

[10] Relația Stat-Biserică reprezintă un concept cu valoare de principiu în dreptul bisericesc. Pentru edificare a se consulta: pr. L. Stan, Relațiile dintre Stat și Biserică, în rev. «Ortodoxia», nr. 4, București, 1952, pp. 353-461; arhid. I. N. Floca și S. Joantă, Drept bisericesc, vol. I, Ed. Sofia, București, 2006; pp. 206-209; arhid. G. Grigoriță, Un secol de libertate religioasă în România. O analiză din punct de vedere canonic ortodox, în voll. «Lumini de centenar», Șt. Buchiu [eds.], Ed. Universității din București, București, 2018, pp. 73-98; S. D. Șandor, Relația Stat-Biserică, în rev. «Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative», an VIII [2002], pp. 133-140; L. Iacob, Statul și Biserica, București, 1942 și pr. A. Gabor, Biserica și Statul în primele patru secole, Ed. Sophia, București, 2003. În legătură cu acest subiect, părintele arhidiacon George Grigoriță precizează că: «există un model european și un model ortodox de relaționare a statului cu structurile religioase [implicit și cu Biserica – s.n.]. În ceea ce privește modelul european, prin intermediul Declarației nr. 11 Uniunea Europeană s-a declarat, cel puțin din punct de vedere politic, incompetentă în a defini regimul structurilor religioase și filosofice, prezente pe teritoriul statelor membre. Mai mult, prin aceeași declarație, UE se angajează să nu prejudicieze cu nimic reglementările deja existente și să respecte toată tradiția legislativă a fiecărui stat membru. Cât privește modelul ortodox de relaționare, Biserica urmând învățătura Mântuitorului Iisus Hristos: Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu [Matei XXII, 2], a afirmat clar, încă de la întemeierea sa, că între Biserică și autoritățile politice trebuie să existe un raport de colaborare distinctă, în spirit de respect reciproc» [v. G. Grigoriță, Legea nr. 489 și Biserica Ortodoxă Română, în rev. «Studii Teologice», nr. 2, București, 2007, pp. 164-170]. În fine, nu sunt de neglijat nici opiniile celui mai avizat specialist în domeniu, Gèrhard Robbers, acesta afirmând că: «relațiile dintre Stat și structurile religioase se pot clasifica în trei tipuri de sisteme: sistemul de strânsă colaboare – prevede existența unei structuri religioase de Stat, stabilite sau privilegiate, și stabilirea de relații de strânsă colaborare între autoritatea de Stat și respectiva structură religioasă [sistem specific pentru: Danemarca, Finlanda, Grecia, Anglia, Suedia]; sistemul de neutralitate – Statul este neutru, însă încheie acorduri cu structurile religioase, pentru așa-zisele materii comune, adică acele materii revendicate atât de Stat cât și de respectivele structuri religioase [sistem specific pentru:  Austria, Belgia, Germania, Luxemburg, Italia, Portugalia, Spania] și, în fine, sistemul de separație totală – Statul se declară separat, într-o manieră mai mult sau mai puțin rigidă, față de orice structură religioasă sau filosofică prezentă pe teritoriul său [sistem specific pentru:  Franța, dar și pentru Olanda și Irlanda]». G. Robbers, Stato e Chiesa n’ell Unione Eeuropea, Ed. Giuffrè, Milano/ Baden Baden, 1996, pp. 350-352.

[11] Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.

[12] Asociație pentru promovarea libertății religioase.

[13] A se vedea: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24334842-maine-incepe-pelerinajul-traditional-iasi-sarbatoarea-sfintei-parascheva-incalca-restrictiile-libertatea-religioasa-spune-reprezentantul-romaniei-panelul-specialitate-osce.htm. Accesat la data de 11.10.2020, ora 18:52 [ora României].

[14] Biroul pentru Instituțiile Democratice și Drepturile Omului [engl. Office for Democratic Institutions and Human Rights ODIHR] este principala instituție a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa [OSCE] ce se ocupă în principal cu „factorul uman” al securității. Oficiul, numit în trecut și Oficiul pentru alegeri libere, a fost creat în 1990 prin Tratatul de la Paris [1951] și stabilit în 1991. Numele biroului a fost schimbat în 1992 pentru a-și reflecta noile răspunderi alocate în urma Summitului de la Helsinki. Cu sediul la Varșovia [Polonia], BIDDO este activ în toate cele 57 de state participante ale OSCE. Acesta ajută guvernele să își îndeplinească angajamentele ca state participante ale OSCE în domeniile alegerilor, drepturilor omului, democrației, statului de drept, toleranței și nediscriminării. Oficiul găzduiește, de asemenea, punctul de contact al organizației pentru problemele romilor și sintiștilor.

[15] Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa [OSCE] este o organizație internațională pentru securitate. Se concentrează asupra prevenirii conflictelor, administrării crizelor și reconstrucției post-conflictuale. Este formată din 57 de țări participante din Europa, Mediterană, Caucaz, Asia Centrală și America de Nord, acoperind spațiul emisferei nordice „de la Vancouver la Vladivostok”. Organizația a fost creată în 1973 sub numele de Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa [CSCE]. Negocierile privind crearea unei grupări de securitate europene datează încă din anii 1950, însă Războiul Rece a împiedicat obținerea unor progrese substanțiale până în noiembrie 1972 la Helsinki. Recomandările rezultate în urma negocierilor, „Carta Albastră”, au conferit fundația practică pentru crearea unei conferințe în trei faze, procesul Helsinki. CSCE s-a deschis în Helsinki pe 3 iulie 1973 cu participarea reprezentanților din 35 de țări. Faza I a constat în atingerea unui consens în privința Cartei Albastre. Faza a II-a a fost faza de lucru, desfășurată la Geneva din 18 septembrie 1973 până în 21 iulie 1975. Rezultatul Fazei a II-a a fost Actul Final de la Helsinki, semnat de către 35 de țări participante în ultima fază, a III-a, ce a avut loc la Helsinki între 30 iulie și 1 august 1975.

[16] Vienna Document (1989) para. 16.

[17] Report on OSCE Human Dimension Commitments and State Responses to the Covid-19 Pandemic, pp. 116-117.

[18] Alături de Cipru, Danemarca, Germania, Tajikistan, Turcia și Regatul Unit [v. supra. cit., p. 117].

[19] «For example, following the initial imposition of blanket bans on meetings in places of worship, the highest courts in France and Germany ruled to lift such bans. The German Federal Constitutional Court argued that „the prohibition of meetings in churches, mosques and synagogues as well as prohibition of meetings of other religious communities for the common practice of religion” has to be „provisionally suspended, as it is then impossible to allow exceptions to the ban on request in individual cases”. The Court also stated that „the competent authority – if necessary in coordination with the responsible health authority – has to deal with individual cases after a corresponding application to check whether church services can exceptionally take place with appropriate conditions and restrictions, provided that a relevant increase in the risk of infection can be reliably denied” [v. supra. cit., p. 117]». Supra. cit., p. 118.

[20] «The French Council of State found that the blanket ban was „disproportionate to the objective of preserving public health”». Supra. cit., p. 118.

[21] Supra. cit., p. 119.

[22] M. Andreescu, Libertatea conștiinței. Implicații juridice și religioase, în rev. «Management Intercultural», vol. XVII, nr. 2 [34] din 2015, p. 308.

[23] Alți specialiști renumiți ai dreptului constituțional, și nu numai, afirmă că «libertatea religioasă este parte a libertății de conștiință». M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru și E. S. Tănăsescu, Constituția României revizuită. Comentarii și explicații, Ed. All Beck, București, 2004, p. 57.

[24] Modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare [art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156]. Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul național din 18 – 19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curții Constituționale a României nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului național din 18 – 19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituției României.

[25] Sunt de părere că și art. 29 alin. (1) din Constituția României, la rându-i, consacră, implicit, o autonomie pesonală în domeniul în domeniul libertății religioase, la fel ca art. 9 din Convenție. A se vedea, în mod deosebit, Hotărârea CEDO nr. 2346/02 în cauza Pretty c. Regatului Unit, în care s-a arătat, indirect, că autonomia personală în materie religioasă presupune: «manifestarea unei religii sau credințe prin venerare, învățare, practicare [a cultului-s.n.]». Unii specialiști în domeniu drepturilor omului, au afirmat că: «Curtea [CEDO-s.n.] nu a dat o definiție a ceea ce înseamnă autonomia, deși a folosit destul de frecvent noțiunea, în două accepțiuni: autonomie persoanlă, care decurge în principal din art. 8 din Convenție, dar care are implicații și în ceea ce privește viața religioasă, și mai ales, autonomia comunităților religioase, aflată în inima libertății de religie, garantată de art. 9 din Convenție». Pr. I.-G. Corduneanu, Neutralitatea religioasă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p. 206.

[26] Libertatea credințelor religioase «sub aspectul laturii interioare, are caracter absolut». Vezi în acest sens: Decizia CCR nr. 47 din 31 ianuarie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (1) și ale art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a,  nr. 409 din 31 mai 2017; tot referitor la acest aspect, în literatura de specialitate s-a precizat că: «o dimensiune importantă a conținutului juridic propriu libertății de conștiință este „dreptul de a avea o convingere”. Acesta este un drept cu caracter general, protejează forul interior, adică domeniul convingerii personale și al credințelor religioase. Este important de a remarca că, din punct de vedere juridic, dreptul de a avea o convingere nu poate fi supus unor restricții, limitări, condiționări sau derogări». M. Andreescu, op. cit., p. 309.

[27] «În biserica creștină apar treptat pelerinagii sau călătorii spre închinare la Locurile Sfinte [gr. ὁδοιπορίαι διὰ Προσκύνησιν – lat. penegrinationes sacrae]. Pelerinagiile erau călătorii prin locurile ce se sfințiseră, ca unele în care au viețuit sau au lucrat persoane sacre, sau ca unele în care se aflau morminte ori relicvii de ale acestor persoane sacre. Pelerinagii se făceau cu deosebire în Palestina la Ierusalim, Betleem, Nazaret și Capernaum, dar și pe la biserici celebre ale apostolilor sau pe la mormintele sfinților și ale martirilor. Primii pelerini creștini [gr. Προσκυνηταί – lat. locorum sanctorum visitatores] ce ni sunt cunoscuți, sunt: Alexandru, episcop de Capadocia, care a fost ales episcop de Ierusalim în anul 213, iar în 251 a murit martir, și împărăteasa Elena, pe la anul 326. Însă cea mai celebră pelerină la locurile sfinte este Maria Egipteanca». E. Popovici, Istoria Bisericească universală și statistica bisericească, t. I, ediția a II-a, trad. de † Atanasie Mironescu, Ed. Tipografia Cărților Bisericești, Cernica, 1926, pp. 226-227.

[28] Pentru o opinie similară, a se vedea: M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru și E. S. Tănăsescu, op. cit., p. 57.

[29] Supra. cit.

[30] I. Muraru și E. S. Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, vol. I, ediția a XIII-a, Ed. Ch. Beck, București, 2008, p. 181; M. Safta, Drept constituțional și instituții politice. Teoria generală a dreptului constituțional. Drepturi și libertăți, vol. I, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 231.

[31] Din punct de vedere istoric, expresia cod canonic ia naștere abia la începutul sec. al XIX-lea, când Biserica Catolică promulga primul său Codex Iuris Canonici [cf. Codex Iuris Canonici Pio X Pontificis Maximi iussu digestu Benedicti Papae XV auctoritate promulgatus (Praefatione, fontium annotatione et indice analytico-alphabetico ab Emo Petro Card. Gasparri auctus), Romae, 1917]. Arhid. G. Grigoriță, Legea nr. 489/2006 și Biserica Ortodoxă Română, în rev. «Studii Teologice», seria a III-a, anul III, nr. 2 din 2007, București, p. 198.

[32] Referitor la utilizarea sintagmei coduri canonice în legea cultelor, dar din pespectiva legalității, s-a arătat că: «ea crează două unități de măsură, respectiv „statutele de organizare” sau „codicele”. Astfel, legea  intră în conflict cu ea însăși, căci nu se mai poate vorbi despre „culte egale în fața legii și a autorităților publice” [art. 9 alin. (2)], ci de „culte cu statut de orgnizare” și de „culte cu coduri canonice”. Deci, menținerea în textul de lege a acestui tip de formulare nu poate conduce decât la crearea unui regim legislativ discriminant. Actuala legislație canonică a Bisericii Catolice cuprinde două Coduri canonice: „Codex Iuris Canonici” [pentru Biserica Catolică Latină] și „Codex Canonum Ecclesiarum Orientalum” [pentru Bisericile Orientale Catolice]. Însă, cei doi codici nu reprezintă legislația unei singure Biserici locale, ci au un caracter universal. Deci, nu poate fi vorba în nicun caz de codici ai unor Biserici catolice din România, care ar putea fi recunoscuți de Statul român. Aceasta deoarece, pentru recunoașterea acestor documente canonice, Sfântul Scaun îcheie acorduri politice cu Statul interesat, acorduri numite „concordate”. Cum singurul concordat încheiat între România și Sfântul Scaun a fost denunțat unilateral de autoritățile române prin Decretul nr. 151/18 iulie 1948, ne întrebăm ce caută expresia conduri canonice în Legea nr. 489/2006». Arhid. G. Grigoriță, op. cit., pp. 197-199; pentru unii autori citați, statutul reprezintă «modalitatea de concretizare a organizării cultului religios». M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru și E. S. Tănăsescu, op. cit., p. 58.

[33] Unii specialiști, pun un semn de egalitate între ipoteza de limitare și cea de restrângere, arătând, totodată, că: «în temeiul art. 53 alin. (1) din Constituție, orice restrângere a exercițiului oricărui drept și sub orice aspect nu poate fi presupusă, ci trebuie prevăzută expres de lege». T. Bodoașcă, Utilizarea operei de către terțe persoane fără consimțământul titularului dreptului de autor, în rev. «Universul Juridic» nr. 6 din 10 iunie 2019, București, p. 24; pentru opinie întru-câtva asemănătoare, a se vedea: I. Muraru și E. S. Tănăsescu, op. cit., p. 181.

[34] Modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare [art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156]. Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul național din 18 – 19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curții Constituționale a României nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului național din 18 – 19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituției României.

[35] Legea nr. 47 din 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în temeiul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare; atribuția este prevăzută și de art. 15 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 35 din 13 martie 1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată în temeiul art. 3 din Legea nr. 9/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 8 ianuarie 2018, dându-se textelor o nouă numerotare.

[36] Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare; a se avea în vedere și disp. art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, în temeiul dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare. Legea nr. 47/1992 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, iar ulterior a mai fost modificată prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 22 mai 1992.

[37] La 19 mai 2008, alin. (1) al art. 9 a fost modificat de articolul unic din Legea nr. 100 din 9 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 16 mai 2008. Modificarea a fost generată de faptul că prin Decizia CCR nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ deoarece: «acestea permiteau ca acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o ordonanță».

[38] De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

[39] În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat interdicţia pentru Parlament de a abilita Guvernul pentru a emite ordonanţe în domeniul legilor organice, precum şi interdicţia reglementării în domeniul legilor organice prin intermediul ordonanţelor emise în baza unei legi de abilitare. A se vedea: Decizia CCR nr. 34 din 17 februarie 1998 cu privire la constituţionalitatea Legii pentruaprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale,publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 88 din 25 februarie 1998; Decizia CCR nr. 95 din 4 martie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate adispoziţiilor art. 155 din Codul de procedură penală, cu modificările ulterioare, publicată în MonitorulOficial al României, Partea a II-a, nr. 234 din 17 martie 2004 și şi Decizia CCR nr. 245 din10 mai 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 alin. (1) teza întâi dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi aordonanţei în integralitatea sa, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 612 din 14iulie 2005.

[40] Legea nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în  Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020.

[41] [v. E. Comșulea, V. Șerban și S. Teiuș, Dicționarul explicativ al limbii române de azi, Ed. Litera, pp. 710-711].

[42] Dar, a se vedea și marginaul art. 53, intitulat: Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

[43] «la Chiesa una società d’uomini». Fr. Mercanti, Compendio di Dritto Canonico con Illustrazioni, edizione treza, t. I, parte I, Ranieri Guasti [eds.], Prato, 1843, p. 6; arhid. I. N. Floca și S. Joantă, op. cit., p. 96; † Andreiu baron de Șaguna, Compendiu de drept canonic al unei sântei sobornicești și apostolești Biserici, ediția a III-a, Ed. Tipografiei Arhidiecezane, p. 18; N. Popovici, Manual de drept bisericesc ortodox oriental, vol. I – p. I și II, Ed. Tparul Tipografiei Diecezane Ortodoxe, p. 55; pr. M. Plătică, Drept canonic, EIBMBOR, București, 2006, p. 55; M^gr Andre et L’Abbe Condis, Cours alfabétique et métodique de Droit Canon, tom. deuxième, Chez L’Éditeur, Paris, 1844, p. 1111; M. Durand, Dictionnaire de Droit Canonique et de practique bénéficiale, t. second, Ed. Joseph Duplain Libraire, Lyon, M. DCC. LXXVI. [1776], p. 437.

[44] † Silvestru de canev, Teologia dogmatică ortodoxă, trad. de † Silvestru al Hușilor, t. III, Ed. Tipografia Cărților Bisericeștĭ, Bucureștĭ, 1900, pp. 220-229 și 273-283; «Come la cosmologia constata l’unità organica tra le cose sensibili e quelle spirituali, così l’antropologia segnala l’unità esistenziale. L’accentuazione delle funzioni superiori dell’anima – dell’intelletto teorico e della ragione pratica – non svaluta il corpo né distrugge l’unità organica nel suo insieme» [v. N. A. Matsoukas, Teologia dogmatica e simbolica ortodossa, t. II, Ed. Edizioni Dehoniane, Roma, 1990, p. 285]; «Constituţia omului are caracter dihotomic, fiind alcătuit de Dumnezeu din trup şi suflet, dar această dihotomie îşi găseşte unitatea în chipul lui Dumnezeu, care îmbrăţişează atât sufletul, cât şi trupul». Pr. acad. D. Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, EIBMBOR, București, 2005, p. 168.

[45] Termenul laici vine din grecescul λαὁς și înseamnă: adunare de oameni, mulțime, națiune sau armată. C. Alexandre, Abrégé du Dictionnaire Grec-Français, II^èmé édition, Ed. Libraire Classique de L. Hachette, Paris, 1835, p. 526; Gh. Ioanidŭ, Dikționarŭ Elino – Româneskŭ tradusŭ dupe a luĭ Skarlatŭ D. Bizantie, Ed. Tipografia Statuluĭ, Bukureștĭ, 1864, p. 1319.

[46] M. Safta, op. cit., p. 181.

[47] Neutralitatea religioasă a Statului este afirmată expres în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, potrivit cu care: În România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee. Pentru o analiză pe larg a conceptului de neutralitate religioasă, a se consulta, pentru edificare: Pr. I.-G. Corduneanu, op. cit., p. 28-32.

[48] Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în temeiul art. 2 din Legea nr. 60/2010 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 6 aprilie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare.

[49] V. Vedinaș, Drept administrativ, ediția a X revizuită și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 68; D. Soare, Discuții privind nelegalitatea unor ordine ale ministrului administrației și internelor, care reglementează nașterea, desfășurarea și stingerea raporturilor de serviciu ale polițiștilor și ale altor categorii de personal, în rev. «Dreptul», nr. 9, an. 2006, p. 132. Autorul citat se referă, în mod expres, la două ordine ale ministrului administrației și internelor, respectiv Ordinul nr. 300 din 21 iunie 2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile Ministerului Administrației și Internelor și Ordinul nr. 400 din 29 octombrie 2004 privind regimul disciplinar al personalului din cadrul aceluiași minister, prin care se derogă practic de la prevederile actelor normative [legi, hotărâri de Guvern] care reglementează cadrul general privind cariera și regimul disciplinar al funcționarului public, ceea ce autorul apreciază, pe bună dreptate, că nu se poate realiza. De altfel, prin Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, Curtea Constituțională a analizat dispozițiile art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) și ale art. 62 alin. (3) ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului [care constituiau temeiul legal al emiterii Ordinului nr. 400/2004] și a constatat că acestea sunt neconstituționale, reținând că răspunderea disciplinară, ținând de statutul polițistului, trebuie reglementată prin lege organică.

[50]  Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. Conform art. 2 din Legea nr. 262 din 19 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, cauzele aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei. Prin excepţie, punerea în executare a hotărârilor definitive şi irevocabile pronunţate în temeiul Legii nr. 29/1990 şi neexecutate la data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 se face în conformitate cu prevederile acesteia.

Sursă fotografie aici.