„Statul și cultele religioase”: Brosura Secretariatului de Stat pentru Culte

0
5353

„Acest volum reprezintă o privire de ansamblu a Secretariatului de Stat pentru Culte asupra unor probleme aflate în dezbatere, probleme care privesc statutul religiei însocietate și cu deosebire cel al cultelor religioase recunoscute de statul român. Chestiunea raporturilor Statului cu acestea din urmă, în special cu Biserica Ortodoxă Română, a intrat în atenţia unor persoane publice, politicieni, precum și a presei. Vrem să asigurăm, prin ceea ce facem, inclusiv prin publicarea lucrării de față, o dez- batere echilibrată, care să se bazeze pe date concrete, pe prevederile legilor în vigoare, dar și pe cunoașterea evoluției istorice a raportu- rilor dintre stat și culte în ţara noastră. Este vorba aici de elemente constitutive ale identității naționale, a căror complexitate necesită o abordare obiectivă, ca o condiție obligatorie pentru o dezbatere civi- lizată, bazată pe argumente.”

BookRO-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.