Poate exista Biserica fara Drept canonic?

O pledoarie juridic-canonica pentru «jus canonicum» al Bisericii Ortodoxe –

1. Preliminarii:

Adesea intalnim opinii ale unor teologi, profesori, clerici si mireni, care inca mai pun la indoiala locul pe care-l ocupa si pe care trebuie sa-l ocupe Dreptul canonic in viata Bisericii si in cadrul invatamantului teologic. Dureros este faptul ca si unele voci foarte autorizate (teologi importanti ai Bisericii), insa mai putin cunoscatori ai doctrinei canonice ortodoxe si ai disciplinei bisericesti in general, se pronunta impotriva actualitatii si a tariei de nezdruncinat a normelor canonice ale Bisericii si chiar impotriva acestei discipline ecleziologice si juridice (Drept canonic), in virtutea unor mentalitati depasite, unii deranjati fiind de „imposibilitatea” impunerii dupa propria vointa, in mod abuziv, a „normelor personale” in concordanta cu propriile dorinte. Uneori, cei ce sunt organe individuale de conducere bisericeasca, membri ai clerului, in sanul Ortodoxiei ecumenice¹, care cu voie sau fara voie, neexcluzand aici chiar necunoasterea principiilor si a normelor canonice, ignora ceea ce canoanele apostolice, confirmate de autoritatea sinoadelor ecumenice, ii indeamna pe episcopi: „Daca le veti pastra intru totul (principiile ecleziologice cutumiare si respectiv principiile canonice si normele canonice, n.n.), veti fi mantuiti si veti avea pace; dar daca nu le veti asculta, veti fi pedepsiti si veti avea o lupta continua, unii contra altora, primindu-va astfel plata cuvenita pentru neascultarea voastra…” (Epilogul canoanelor apostolice)².

Pentru noi astazi, cler si credinciosi, ne sta marturie si trebuie sa ne fie exemplu si model de urmat respectul permanent marturisit de Biserica cea nedespartita a primului mileniu, din Rasarit si din Apus, o adevarata marturisire de credinta fata de principiile fundamentale ale traditiei canonice a Bisericii, care se regaseste atat de frumos exprimata in proclamatia Parintilor Sinodului al VII-lea ecumenic de la Niceea (787), in canonul 1 numit Ca trebuie in toate a observa canoanele dumnezeiesti³: „Celor care au dobandit vrednicia (demnitatea) preoteasca, randuielile canonice le sunt marturii si indreptari, pe care primindu-le cu bucurie, cantam impreuna cu dumnezeiescul vestitor David, catre Domnul Dumnezeu, zicand: Intru calea marturiilor tale m-am desfatat ca intru toata bogatia (Ps. 118, 14) si Ai poruncit ca marturiile tale sa fie dreptate in veac; intelepteste-ma si viu voi fi (Ps. 118, 138, 144)… Asadar, acestea astfel fiind, si fiindu-ne noua marturie, bucurandu-ne de ele ca si cand cineva ar gasi comori multe, cu bucurie (ne insusim) primim in inimile noastre sfintele canoane, si intarim intreaga si nestramutata oranduire a lor, a celor ce sunt asezate de catre sfintele trambite ale Duhului, ale preaslavitilor apostoli, ale celor sase sfinte sinoade ecumenice, si ale sfintilor nostri parinti… Caci dumnezeiescul apostol Pavel, care s-a urcat in al treilea cer si a auzit cuvintele cele negraite, striga lamurit: Fara iubire de argint sa fie purtarea voastra, indestulandu-va cu cele de fata (pe care le aveti) Evr. 13, 5” (can. 1 sin. IV ec.; 2 Trul.; 1 Cartagina; 10 sin. I-II)⁴. De aici putem constata fara putinta de tagada ca sfintele canoane care dau expresie si principiilor canonice pentru organizarea si functionarea Bisericii au fost emise de autoritati competente bisericesti, individuale si colegiale, dar intarite intotdeauna cu putere generala de catre autoritatea de necontestat a sinodului ecumenic care nu poate fi umbrita de catre alte autoritati inferioare bisericesti.

In acelasi timp, precizam ca aceste canoane cuprinse in Sintagma Bisericii Ortodoxe se impart in doua categorii, de cuprins dogmatic si de cuprins juridic-disciplinar, prin urmare canoanele dogmatice neputand fi schimbate tocmai datorita cuprinsului lor dogmatic, in timp ce canoanele care nu au cuprins dogmatic pot fi schimbate de autoritatea suprema a Bisericii Ecumenice, adica de sinodul ecumenic si nu de fiecare episcop in chip individual. Sinoadele Bisericilor locale nu pot hotari impotriva doctrinei canonice a Bisericii, ci toate hotararile sinodale, pornind de la statutele si regulamentele de aplicare ale Bisericilor si pana la simplele decizii, trebuie sa dea expresie normelor canonice, principiilor canonice, tinandu-se cont de spiritul canoanelor si de principiile de interpretare. Acest lucru presupune ca episcopul „sa fie neaparat un om invatat, cunoscand nu in mod superficial, ci temeinic atat Sfanta Scriptura, cat si sfintele canoane”⁵ (can. 2 sin. VII ec.), sa fie deci un carturar ravnitor care sa poata spune din demnitatea sa impreuna cu psalmistul: Intru dreptatile Tale voi cugeta, nu voi uita cuvintele Tale (Ps. 118, 16). Un model in acest sens, pe langa numeroasele exemple de ierarhi iubitori ai Dreptului canonic in Biserica Rasaritului (pornind de la Parintii capadocieni, apoi amintindu-ne de Ioan Scolasticul sau de patriarhul Fotie, de marii teologi si ierarhi canonisti clasici al secolului al XII-lea si terminand in Biserica noastra cu mitropolitul Andrei Saguna si patriarhul Justinian, iar in Ortodoxia ecumenica actuala cu patriarhul ecumenic Bartolomeu), este si papa Grigorie cel Mare care referindu-se la respectul marturisit fata de autoritatea primelor patru sinoade ecumenice a afirmat: „Exact ca pe cele patru carti ale Sfintei Evanghelii, tot asa marturisesc ca primesc si venerez patru Sinoade” (Ep. I-24), intrucat era constient de faptul ca aceste sinoade ecumenice nu au numai o valoare dogmatica, ci si canonica pentru ca au formulat si canoane si hotarari disciplinare ca „piatra de hotar in istoria oranduielii bisericesti”, dupa cum afirma un mare canonist al Bisericii Ortodoxe⁶, care au marcat trecerea catre legea generala scrisa in Biserica, fiind „inima pentru corpus canonum comun tuturor Bisericilor Ortodoxe, aceste canoane raman punctul primordial de referinta pentru viata lor institutionala”⁷.

Astfel, principiile si normele canonice elaborate de organele individuale de conducere bisericeasca, precum si de sinoadele ecumenice, ca organe care dau expresie infailibilitatii Bisericii, au primit generalitate si caracter obligatoriu in sanul Ortodoxiei ecumenice, fiind intarite cu putere de nezdruncinat tocmai prin autoritatea sinodului ecumenic, regimul sinodal fiind garantul importantei Dreptului canonic in viata Bisericii.

2. Regimul sinodal – garantul necesitatii si a importantei Dreptului canonic pentru viata Bisericii

Preafericitul Parinte Patriarh Dr. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pe cand era mitropolit al Moldovei si Bucovinei scria in Prefata lucrarii Sfantul si Marele Sinod al Ortodoxiei: Tematica si lucrari pregatitoare a fostului mitropolit Dr. Damaskinos Papandreou al Elvetiei, secretar pentru pregatirea Sfantului si Marelui Sinod, urmatoarele: „Biserica Ortodoxa este Biserica sfintelor Sinoade ecumenice din primul mileniu crestin. Sinodalitatea nu este insa numai fundamentul istoric al Bisericii dreptmaritoare, ci reprezinta modul ei de existenta in comuniunea credintei Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Parinti… Intrucat secularizarea si sectarismele de multe feluri aduc fragmentare si izolare in inimi si in societate, Biserica este chemata sa cultiveze si sa intareasca comuniunea spirituala in interiorul ei, in societate si intre popoare” ⁸. Astfel, sinodul sau institutia sinodala ramane singura modalitate canonica de exprimare a constiintei ecleziale a Bisericii Rasaritului, Bisericile autocefale organizandu-se in duhul traditiei canonice a Bisericii nedespartite⁹. Si daca Biserica Ortodoxa este cu adevarat „Biserica sinoadelor”¹⁰, care sunt o icoana a Bisericii unite si care se bucura de un deosebit prestigiu si de autoritate canonica, morala si dogmatica¹¹, atunci si noi, astazi, trebuie sa respectam opera canonica a Parintilor Sinoadelor ecumenice, intrucat randuielile canonice stau la temelia functionarii Bisericii in deplina armonie cu invatatura de credinta si cu normele religios-morale. Sinodalitatea Bisericii ramane un principiu canonic esential care garanteaza „regasirea intregului in fiecare realitate ecleziologica locala si participarea intregului corp eclezial la lucrarea Bisericii” ¹², in acelasi timp sinodalitatea fiind una dintre vechile institutii ale Europei¹³, existand astazi canonisti care vorbesc de formarea Europei pe temelia dreptului canonic si a colectiilor sale canonice sinodale din primul mileniu¹⁴. Parintele Profesor Nicolae Dura afirma¹⁵ , intr-un articol foarte bine documentat, ca Europa s-a format incepand cu secolul al IV-lea pe bazele dreptului canonic, adica pe temelia principiilor canonice fundamentale carora li se da expresie deplin in legislatia canonica sinodala a primului mileniu crestin, dintre acestea facand parte si principiul sinodal care este, asadar, sursa legislatiei canonice si fundamentul organizarii si functionarii bisericesti. Aceasta sobornicitate deschisa a Bisericii antreneaza toate madularele Trupului lui Hristos, exprimand si participarea pleromei¹⁶ Bisericii la diferitele aspecte ale vietii bisericesti¹⁷ .

Prin urmare, episcopii adunati in sinod au indatorirea sfanta de a hotari in Duhul Sfant, existand si posibilitatea luarii de hotarari in afara vointei lui Dumnezeu. Nu este suficienta invocarea Sfintei Treimi, ci trebuie ca fiecare episcop sa aiba constiinta asistarii de catre Duhul Sfant in deciziile luate, insusi Mantuitorul spunand: Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor (Matei 18, 20). Intr-un articol al teologului si canonistului grec Panaiotis Bumis gasim explicatii documentate in acest sens, citandu-l si pe dogmatistul Panaiotis Trembelas si pe Ioan Kolitaras, care afirma ca aceste cuvinte ale Domnului trebuie sa fie intelese in urmatorul sens: unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu si pentru un scop conform cu voia Mea, acolo sunt si Eu in mijlocul lor, pentru ca sa-i luminez, sa-i binecuvintez si sa-i intaresc ¹⁸. Altfel, se ajunge cu usurinta la ceea ce afirma marele Parinte capadocian, Sfantul Vasile cel Mare: cei care nu in mod vrednic chemarii, nici spre voia Domnului s-au adunat, chiar daca vor crede ca in numele Domnului s-au adunat in acelasi loc, ei aud (cuvintele Mantuitorului): de ce ma chemati Doamne, Doamne si nu faceti ceea ce spun? ¹⁹. Teologul grec Bumis ajunge la concluzia ca sinodul episcopilor nu este suficient si cu atat mai putin episcopii in individualitatea lor, si nici invocarea Sfintei Treimi, ci trebuie mai degraba sa-si conformeze vointa cu vointa lui Dumnezeu, cu poruncile Lui, altfel incoerentele hotararilor sinodale duc la concluzia ca ele nu au fost luate in Duhul Sfant, Duhul unitatii si al armoniei.

Prin faptul ca Sfintii Parinti ai Sinodului al VII-lea ecumenic de la Niceea (787) au declarat confirmarea dumnezeiestilor canoane ca generale in Biserica, tinandu-le ca pe o porunca neclintita, aceasta este pentru noi modelul cel mai concret pentru sinoadele Bisericilor locale actuale care trebuie sa hotarasca si sa legifereze pe baza Sfintei Scripturi si urmand invatatura si principiile Sfintilor Parinti si ale Sinoadelor ecumenice. Prin urmare, organele colegiale superioare ale Bisericilor locale (sinoadele episcopilor) trebuie sa aiba drept exemplu Sinoadele ecumenice, adica sa aduca in actualitate prin hotararile lor intreaga doctrina canonica a Bisericii, reinnoind valabilitatea canoanelor si a principiilor canonice (can. 3, 8, 49 Trul.; 6 VII ec.)²⁰ . Hotararile sinoadelor locale trebuie sa aiba consecventa, continuitate, stabilitate si simplitate dupa exemplul Sinoadelor ecumenice, sinoadele episcopilor trebuind sa manifeste in acelasi timp consecventa fata de Traditia apostolica si bisericeasca si sa caute „fidelitatea, unitatea si justetea noilor hotarari sinodale fata de autenticele hotarari sinodale anterioare, fata de ele insesi si fata de cautarile contemporane ale oamenilor”²¹ .

3. Autoritatea Dreptului canonic ca indispensabil vietii Bisericii si importanta surselor lui. Preeminenta Dreptului canonic fata de dreptul statului

Biserica s-a organizat inca de la inceput pe temelia principiilor cutumiare si mai apoi conform principiilor si normelor canonice, fiind imposibila organizarea si functionarea comunitatilor crestine numai pe temelia iubirii, a credintei si a normelor religios-morale. In sanul unui stat sclavagist, bine incorsetat de legislatia romana si mai apoi bizantina, Biserica si-a confectionat propriile principii si propria legislatie canonica, chiar daca unele notiuni juridice si norme au fost imprumutate din dreptul de stat si imbisericite. Daca Biserica s-ar fi putut organiza numai pe temelia adevarurilor de credinta si a normelor religios-morale n-ar mai fi apelat la o legislatie canonica. Dar ce ar insemna ignorarea canoanelor si a principiilor canonice astazi? Ignorarea canoanelor si a principiilor canonice de organizare si functionare a Bisericii si amintesc numai doua principii esentiale, principiul ierarhic si principiul sinodal (principiul care asigura echilibrul intre responsabilitatea Bisericii locale si principiul ierarhic-sinodal este principiul subsidiaritatii), duce in mod firesc la dezordine, la nedreptate si la acte de indisciplina in viata bisericeasca, ceea ce ar afecta grav buna functionare a organismului bisericesc (principiul organic sau constitutional bisericesc) prin dezechilibrul creat in raporturile dintre membrii Bisericii si nu numai. Acest dezechilibru, uneori vizibil, duce in mod firesc fie la actiuni nejustificate ale elementului laic in Biserica, fie la actiuni de indisciplina ale clerului, fie la ceea ce se numeste clericalism, adica la plasarea clerului mai presus de Biserica prin ducerea la extrem a principiului iconomiei bisericesti care in unele cazuri nu cunoaste limite. In aceste conditii exista posibilitatea extrema ca unii membri ai clerului, constienti de starea in care se afla sa se considere chiar mai presus de ordinea juridica produsa prin aplicarea in viata bisericeasca a normelor de drept si sa ignore intreaga legislatie canonica a Sinoadelor ecumenice tocmai prin aprecierea absurda a superioritatii propriilor hotarari fata de intreaga doctrina canonica a Bisericii. Astfel, unii dintre acestia pot ajunge in situatia de a rosti cuvintele celebre ale lui Ludovic al XVI-lea al Frantei. Acesta le-a rostit in parlament, atunci cand forul legislativ s-a opus unui proiect de lege propus de el. Considerandu-se mai presus de lege si venind in haine de vanatoare in parlament, l-a intrebat pe presedintele parlamentului de ce s-au opus proiectului de lege. Atunci presedintele i-a raspuns ca parlamentarii apara interesele statului, asa cum in cazul nostru Dreptul canonic apara interesele Bisericii. Ludovic al XVI-lea a raspuns cu autoritate: „Ale statului?” …Statul sunt eu! ?i dupa cum ne informeaza sursa citata „aceste cuvinte se folosesc si in zilele noastre si sunt adresate unei persoane care se crede stapanul absolut” ²². Am facut acest paralelism tocmai pentru a trage un semnal de alarma asupra a ceea ce se poate intampla atunci cand membrii Bisericii, ca organe individuale sau colegiale de conducere, se plaseaza mai presus de ceea ce trebuie sa stea la temelia bunei functionari si organizari bisericesti, traditia canonica a Bisericii.

De fapt, am gandit acest studiu din dorinta sincera fata de cititor de a-i strecura in suflet dorinta permanenta de a cauta care este locul si rolul Dreptului canonic in Biserica, necesitatea si importanta canoanelor si a principiilor canonice pentru viata practica bisericeasca, aratand in acelasi timp faptul ca Biserica nu a putut, nu poate si nu va putea exista fara un Drept canonic propriu care sa-i fie pavaza si ajutor in implinirea misiunii, insasi constiinta ecleziala ramanand pivotul duhului traditiei canonice atunci cand discutam de adaptarea mesajului Bisericii la nevoile actuale particulare, din anumite locuri si timpuri.

Facem mentiunea ca, desi au existat si inca mai exista numeroase discutii cu privire la definirea dreptului in general²³ , totusi Dreptul canonic ortodox poate fi definit ca „ramura a dreptului religios crestin care se ocupa cu principiile si normele de drept dupa care se organizeaza si se conduce Biserica Ortodoxa” ²⁴. Dreptul canonic, care reglementeaza teologic si juridic numeroasele probleme ale vietii practice bisericesti, este perceput fie ca disciplina teologico-juridica prevazand principiile si normele de drept dupa care se organizeaza si functioneaza Biserica in sensul ei vazut de institutie religioasa, fie poate fi definit ca stiinta teologico-juridica menita sa expuna metodic si sistematic principiile si normele de drept dupa care se organizeaza si conduce Biserica²⁵ . Constatam ca Dreptul canonic este esential, fundamental Bisericii ca institutie, de necontestat si indispensabil organizarii si functionarii Bisericii pe temelie canonica, neputand discuta despre institutia Bisericii fara Drept canonic, numai daca suntem tributari conceptiei protestante despre Ecclesia invisibilis, putand afirma aici cu certitudine ca astazi chiar si protestantii au ajuns sa vorbeasca intr-o oarecare masura de un drept canonic si de legislatie bisericeasca, desi il percep altfel decat Biserica Ortodoxa sau Romano-Catolica. De fapt, primul principiu canonic cu fond dogmatic si juridic, alfa tuturor principiilor canonice, este tocmai cel institutional bisericesc, cel care arata caracterul de institutie al Bisericii, pe baza legislatiei sale si a cultului. Prin urmare, criteriile absolute ale Dreptului canonic nu mai pot fi subiecte de contestare si de relativizare, fiind repere de neinlocuit ale misiunii Bisericii in lume. Daca ne vom intreba: Cum pot fi depasite problemele cu care se confrunta Biserica azi? Raspunsul va fi: prin aplicarea cu atentie a traditiei canonice bisericesti, intrucat Dreptul canonic este coloana vertebrala a teologiei si a functionarii Bisericii dupa vointa Intemeietorului ei, Domnul nostru Iisus Hristos.

Poate ca unii sunt tentati sa puna la indoiala importanta si necesitatea Dreptului canonic pentru viata bisericeasca, invocand lipsa acestuia dintre elementele cu care Mantuitorul a inzestrat Biserica Sa, dar si pentru faptul ca Sfintii Apostoli si Evanghelisti nu au dat caracter juridic normelor pe care le-au fixat in scris sau le-au transmis pe cale orala. Unora ca acestia le raspundem ca, desi Biserica nu a fost inzestrata cu un cod de legi juridice, nici de Mantuitorul, nici de Sfintii Sai Apostoli, totusi a primit puterea de a se folosi de conditiile vietii, in acord cu scopul sau, dintre aceste conditii facand parte si Dreptul, element hotarator care se infatiseaza ca fiind creat de inegalitatea sociala, factor ce-si va afirma intotdeauna utilitatea si deci actualitatea ²⁶. Insasi folosirea de catre Biserica a normelor juridice arata ca ele intra in iconomia mantuirii, altfel nu le-ar fi utilizat. A nu se intelege ca Biserica ar fi creat Dreptul, ci l-a gasit confectionat in viata de stat, asimiland unele norme juridice si principii care nu erau in contradictie cu normele religios-morale si numai asa putem spune ca Biserica si-a creat un drept propriu. Am putea afirma chiar ca Biserica nu ar fi putut exista fara Drept canonic, creandu-si norme proprii dupa vointa Mantuitorului, caci Biserica nu se putea constitui, inchega, mentine si apara propriile interese fara norme de drept, numai pe temelia normelor religios-morale²⁷ . Necesitatea normelor canonice era de presupus intr-o societate dominata de lege, tocmai pentru ca Biserica sa poata reglementa faptele si relatiile externe cu caracter social dintre membrii sai si sa poata crea starea de ordine necesara in conditiile concrete in care lucreaza. In consecinta, Biserica nu poate fi conceputa fara norme canonice prin care autoritatea bisericeasca stabileste modul in care trebuie sa actioneze membrii Bisericii, in anumite conditii, pentru ca actiunile lor sa fie apreciate pozitiv in raport cu credinta si cu normele rezultate din ea. Astfel, „este cu totul gresit sa se sustina si sa se incerce a se acredita teza conform careia, normele de drept spiritual-juridice si ordinea juridica ar fi straine de Biserica, straine de natura ei si fara de rost in viata bisericeasca” ²⁸. Insusi Mantuitorul, tinand cont de natura omului, a stiut mai bine decat poate aprecia omul ca dupa caderea in pacat nu mai sunt suficiente pentru dobandirea mantuirii numai normele religios-morale, ci omul mai are nevoie si de mijloace auxiliare juridice. Intreaga traditie canonica a Bisericii constituie un factor necesar in iconomia mantuirii si in natura Bisericii, omul neputand trai fara legea de drept si fara dreptate, ca stare ce se naste numai prin aplicarea legii.

De aceea, organele competente de conducere bisericeasca trebuie sa ramana fidele fata de spiritul si litera traditiei canonice, fara a se subordona spiritul literei in interpretarea canoanelor si fara a aplica in viata bisericeasca principii legislative de stat, de o maniera arbitrara. In aceste conditii, constiinta ecleziala ramane pivotul duhului traditiei canonice atunci cand ne referim la adaptarea mesajului Bisericii la nevoile particulare din locuri si timpuri diferite. In decursul timpului, procesul de manifestare a constiintei ecleziale a adus la lumina comentariile hermeneutice ale marilor comentatori bizantini: Ioan Zonaras, Teodor Balsamon si Alexie Aristen, Pidalionul sau Carma Bisericii a calugarilor atoniti, Agapie si Nicodim Aghioritul (sec. al XVIII-lea), colectia de canoane la care se face frecvent referire in Biserica Ortodoxa a Greciei, precum si alte codificari de canoane si nomocanoane, deosebit de necesare organizarii si functionarii vietii bisericesti, fiind pavaza si garant al respectarii ordinii in Biserica, dupa vointa Mantuitorului.

Biserica n-a fost niciodata privata de randuieli, norme si principii de conducere bisericeasca, intotdeauna existand preocuparea adunarii acestora in colectii care sa serveasca peste vremi bunei functionari a corpului eclezial. Inca incepand cu secolul al VI-lea, Biserica Ortodoxa a avut un drept bine determinat ²⁹, diferit atat de Biserica Occidentului³⁰ , cat si de celelalte Biserici Orientale. Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe reglementeaza numeroase aspecte ale vietii bisericesti, aici contribuind si legislatia civila a imparatilor, legislatie care a modificat sau a dezvoltat principiile vechiului drept roman. Oare cine poate pune la indoiala vasta legislatie a imparatului Justinian³¹ , care prin novelele sale a initiat dreptul bizantin in spiritul normelor religios-morale ale Bisericii? Mai tarziu, codificarile imparatilor din secolele al VIII-lea si al IX-lea aveau sa contribuie din plin la conturarea legislatiei bisericesti. Astfel, Ecloga imparatului Leon al III-lea si a fiului sau Constantin (740), Prochiros Nomos, colectie aparuta intre 870 si 879 din porunca imparatului Vasile I Macedoneanul, Epanagoga promulgata intre 879 si 886, aparuta sub fiii lui Vasile I Macedoneanul, Leon si Alexandru, la care a participat si eruditul patriarh Fotie, Vasilicalele in numar de 60, care au luat nastere sub imparatii Vasile I Macedoneanul si Leon al VI-lea Filosoful si Novelele imparatilor Leon al VI-lea Filosoful si Alexie I Comneanul³² , au contribuit in cursul istoriei Dreptului canonic, ca izvoare de mare pret ale acestuia, la dezvoltarea si consolidarea legislatiei bisericesti, aratand si raportul Biserica-Stat cu privire la jurisdictia asupra diferitelor institutii juridice. Aparitia nomocanoanelor, adica acele colectii mixte sistematice de legi bisericesti (canoane) si legi imperiale (nomi), proprii Orientului, incepand cu Nomocanonul in 50 de titluri sau Nomocanonul lui Ioan Scolasticul si terminand cu cel mai cunoscut nomocanon care a fost si adoptat drept colectie oficiala fundamentala canonica a Bisericii Ortodoxe in anul 920 la Constantinopol, Nomocanonul patriarhului Fotie din 883, dar si nomocanoanele ulterioare, au adus lumina pe taramul Dreptului canonic al Bisericii, acestea remarcandu-se in viata practica bisericeasca si fiind interpretate de marii comentatori bizantini ai secolului al XII-lea, Alexie Aristen, Ioan Zonara si Teodor Balsamon³³ . In secolul al XIV-lea, Matei Vlastares a reusit sa grupeze in Sintagma Alfabetica din 1335 toate aceste comentarii ale vechiului drept bizantin, iar spre anul 1350 marele jurisconsult Constantin Harmenopulos a alcatuit o compilatie juridica numita Hexabiblos, socotit ca „prototip al codurilor legislatiei ulterioare medievale si moderne” ³⁴. De asemenea, marile colectii ulterioare, legislatia statelor si a Bisericilor locale, aveau sa imbogateasca Dreptul canonic, Biserica aplicand intotdeauna prevederile sale canonice, dar a si legiferat in epoca postsinodala, legifereaza si va legifera tinand cont de conditiile materiale obiective in care isi desfasoara activitatea, asadar, in raport cu imprejurarile materiale ale vremii, cu nevoile sale pastorale, ea fiind „destinata sa lucreze „in toata vremea” si „pana la sfarsit” (Matei XXVIII, 20)” ³⁵.

Canoanele cuprinse in Colectia fundamentala de canoane a Bisericii Ortodoxe, Nomocanonul lui Fotie mentionat mai sus, constituie izvorul sau sursa principala a Dreptului canonic, acestea fiind in acord cu spiritul tuturor surselor fundamentale ale revelatiei divine, Sfanta Scriptura³⁶ si Sfanta Traditie³⁷ , acestea fiind la randul lor surse ale continutului hristocentric al traditiei canonice. Normele canonice ale Bisericii, intemeiate pe Revelatia divina si care reglementeaza legatura omului cu Dumnezeu, precum si raporturile intre credinciosii Bisericii, in vederea implinirii scopului existential al omului, mostenirea Imparatiei cerurilor, constituie chiar temelia importantei si a necesitatii abordarii acestui subiect cu atentia cuvenita. Canoanele Bisericii noastre, ca reguli care ne conduc in viata dupa vointa lui Dumnezeu, nu sunt opera subiectiva a gandirii unei persoane ca in Biserica Apusului, ci sunt emise de organe colegiale sau individuale competente, intarite de sinoadele ecumenice ale primelor opt secole, fiind pastrate spre „tamaduirea sufletelor si vindecarea suferintelor” (can. 2 Trulan), „bucurandu-ne de ele ca si cand cineva ar gasi comori multe…” (can. 1 sin. VII ec.). Parintele Constantin Dron a afirmat valoarea actuala si taria de nezdruncinat a „Sfintelor Canoane”, ca si Parintele Profesor Liviu Stan³⁸ , cel mai mare canonist al Bisericii noastre, afirmand ca hotararile dogmatice si morale ale sinoadelor ecumenice nu pot fi puse niciodata la indoiala si contrazise, „canoanele fiind pana la desfiintarea lor, cu totul sau in parte de alt sinod ecumenic, obligatorii pentru toata lumea”³⁹ , in ciuda unei eventuale legislatii ostile din partea puterii seculare.

Hotararile Sinoadelor ecumenice primeau generalitate in Imperiul romano-bizantin, insasi Biserica fiind privita ca factor de unitate, aceste hotarari avand intotdeauna preeminenta fata de legea civila, mai cu seama in eventualitatea unor coliziuni legislative. In acest sens, Parintele Jean Meyendorff afirma: „Credinta definita de aceste sinoade, totdeauna convocate si adesea prezidate de catre imparati, era considerata de catre stat drept credinta oficiala a imperiului si erau luate masuri de constrangere impotriva celor ce se opuneau (in numele intereselor de stat). Deciziile sinoadelor erau incluse in cartile oficiale de drept roman (sau bizantin)” ⁴⁰. In acelasi timp si legile imparatilor crestini au fost primite in colectiile mixte de canoane si de legi de stat (nomocanoane) cu privire la treburile bisericesti, legile civile constituind la randul lor un izvor important pentru Dreptul canonic. Inca de la recunoasterea crestinismului, Biserica a primit toate legile de stat, chiar si pe ale imparatilor pagani, dar urmandu-se un principiu care s-a pastrat pana astazi: legile de stat nu trebuie sa fie in contradictie cu invatatura de credinta a Bisericii si cu normele sale religios-morale. Urmand acest principiu, imparatul Justinian a hotarat printr-o lege din 530 ca tot ceea ce opreste canoanele sa fie oprit si de legile civile, atat canoanele cat si legile civile avand aceeasi valoare si putere (novela 6), iar legile civile care contraziceau canoanele sa fie fara valoare ⁴¹. Mult timp au existat insa indoieli cu privire la pozitia Bisericii in cazul existentei unor coliziuni legislative, adica atunci cand o lege civila este impotriva canoanelor. Raspunsul l-a dat canonistul secolului al XII-lea, Balsamon, preluat si de Matei Vlastares (sec al XIV-lea) si transmis pana astazi: „canoanele au o putere mai mare ca legile statului, caci ele, fiind facute si intarite de Sfintii Parinti si de Imparati, ai aceeasi importanta ca Sfanta Scriptura, pe cand legile statului sunt date numai de imparati si, prin urmare, nu pot avea aceeasi putere, ca Sfanta Scriptura si canoanele” ⁴². In acest context si pe temelia acestui principiu, Biserica recunoaste legile civile, chiar ca pe un izvor al Dreptului sau, insa se presupune ca legile civile sunt conforme Dreptului Bisericii si intereselor bisericesti, in acelasi timp puterea statului recunoscand valabilitatea tuturor legilor bisericesti.

4. Concluzii

Din cele mentionate mai sus se poate constata cu usurinta faptul ca Dreptul canonic al Bisericii noastre nu este nicidecum strain naturii si scopului ei, ci un auxiliar indispensabil, fara de care nu pot exista nici organizarea si functionarea comunitatilor ecleziale si nici ordine juridica in Biserica. Dreptul canonic este dupa vointa Intemeietorului Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos, iar cei ce se impotrivesc lui se ridica impotriva Capului Bisericii, precum si impotriva autoritatii sinodale care este garantul necesitatii si a actualitatii Sfintelor Canoane. Insusi caracterul de institutie al Bisericii este dat de legislatia sa si de toate actele sale cultice. Fara coloana vertebrala, corpul viu al Bisericii nu poate sa traiasca, intreaga traditie canonica asigurandu-i sprijinul si forta necesara sa poata raspunde in fiecare epoca nevoilor sale si sa se asigure unitatea dogmatica, liturgica si canonica a Bisericilor autocefale, ca membre ale Ortodoxiei ecumenice.

Importanta disciplinei Dreptului canonic i-a facut pe teologi si canonisti sa sustina reintroducerea acestei discipline si in cadrul Facultatilor de Drept si in tara noastra, mai ales ca aici, la noi la Tomis, in secolul al V-lea a trait, eruditul canonist, Sfantul Cuvios Dionisie Exiguul (canonizat pe 2 noiembrie 2008 si praznuit pe 1 septembrie, prima zi a anului bisericesc), cel care a predat Dreptul canonic si intr-o Facultate de Drept la Tomis si care este „Parintele Dreptului ecleziastic apusean” ⁴³.

Traind vremuri de criza, atat materiala, cat si spirituala, cu atat mai mult sa reflectam la cuvintele Parintelui B. Bobrinskoy, care afirma: „Suntem chemati la dialog, pentru a marturisi, dar si pentru a descoperi ceea ce ar putea fi pozitiv la fratii nostri, pentru a auzi intrebarile ce ne sunt puse si pentru ca prin intermediul lor sa ajungem la o mai buna experienta a vietii Duhului in Ortodoxie. De asemenea, avem nevoie de o reforma profunda a institutiilor noastre eclesiale. Parintele Schmemann a vorbit pana la moartea sa despre starea de criza in care se afla Ortodoxia, criza eclesiologica, criza spirituala, criza liturgica… faptul nu inlatura analiza unor probleme, precum exercitiul colegialitatii sau practica spirituala”⁴⁴ .

In final, amintim un eveniment recent, de reala importanta pentru reafirmarea si revigorarea interesului pentru studiul Dreptului canonic in Biserica noastra. Simpozionul international de Drept canonic The Place of Canonical Principles in the Organization and Working of Autocephalous Orthodox Churches, organizat la Facultatea de Teologie din Arad in perioada 10-12 septembrie 2008, de Parintele Prof. Univ. Dr. Constantin Rus, a concluzionat in documentul sau final si urmatoarele: „1. Dreptul Canonic este una dintre disciplinele practice din cadrul Teologiei Ortodoxe cu implicatii directe in viata Bisericii. Deasemenea, Dreptul Canonic are o relevanta practica fundamentala in ceea ce priveste misiunea Bisericii in lume si relatiile interortodoxe precum si relatia Bisericii cu puterea seculara… 4. Biserica este o realitate eshatologica si o entitate sociala structurata si organizata institutional, dar caracterul institutional este un mijloc de manifestare care asigura Bisericii o receptare intr-o lume cu o mentalitate institutionala. Din aceasta perspectiva, Dreptul Canonic are si menirea de a facilita intelegerea si a identifica mijloacele pentru articularea adecvata a acestor realitati in slujba misiunii Bisericii” .

Lect. univ. dr. Iulian Mihai L. Constantinescu

Note:

1 Mentionam aici ca nu facem referire numai la Biserica Ortodoxa Romana, ci cu precadere la situatia actuala in intreaga Ortodoxie ecumenica, adica in sanul tuturor Bisericilor ortodoxe autocefale locale.

2 Vlassios I. PHIDAS, Droit canon. Une perspective orthodoxe, Centre Orthodoxe du Patriarcat Oecuménique, Chambésy, Genève, 1998, p. 9.

3 Ibidem, p. 197.

4 Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note si comentarii, Ed. a III-a imbunatatita, Sibiu, 2005, pp. 179-180.

5 Ibidem, p. 181.

6 John H. ERICKSON, in „Cuvant inainte” la lucrarea (teza de doctorat in Drept canonic) unui distins si regretabil ierarh şi canonist al Bisericii Ortodoxe, Arhiepiscop Peter

7 L’HUILLIER, Dreptul bisericesc la sinoadele ecumenice I-IV, trad. din lb. engleza de Pr. Prof. univ. dr. Alexandru I. Stan, Editura Gnosis, Bucuresti, 2000, p. 13.

8 Ibidem.

9 Dr. Damaskinos PAPANDREOU, Sfantul si Marele Sinod al Ortodoxiei: Tematica si lucrari pregatitoare, ed. ingrijita si trad. din lb. franceza de Pr. Nicolae Dascalu, Editura Trinitas, Iasi, 1998, pp. 5-6.

10 Ibidem, p. 9.

11 Pr. Prof. Dr. Boris BOBRINSKOY, Taina Bisericii, trad. rom. de Vasile Manea, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2004, p. 122.

12 Ibidem.

13 Patriciu VLAICU, „Raportul dintre principiile canonice si misiunea Bisericii”, in: The place of canonical principles in the organization and working of autocephalous orthodox churches, The canon law international symposium, Arad 10-12 september 2008, Center for Theological-Hystorical and Pastoral-Missionary Prognosis Studies from the Theology Faculty of Arad, coord. Rev. Prof. Ph. D. Constantin Rus, Arad, 2008, p. 207.
Prof. univ. dr. Nicolae V. DURA, „La synodalité, l’une des anciennes institutions de l’Europe”, in: Analele Universitatii Ovidius Constanta, Seria: Drept si stiinte administrative, nr. 1 (2007), pp. 8-19.

14 Dario COMPOSTA, „Il diritto canonico nella formazione dell’Europa (325-800 d. Ch.)”, in: Apollinaris, LXII (1989), no. 3-4, p. 605.

15 N. V. DURA, „La synodalité, l’une des anciennes institutions de l’Europe”, p. 8; A se vedea lucrarea de referinta pentru disciplina Dreptului canonic, a Parintelui Profesor Nicolae Dura, Le Régime de la synodalité selon la législation canonique conciliaire, oecuménique, du Ier millénaire, Bucarest, 1999, teza de doctorat in Drept canonic sustinuta la prestigiosul Institut catolic din Toulouse (Facultatea de Drept canonic). Nu numai clerul, ci si laicii intra in alcatuirea Bisericii, fiind element esential fara de care Biserica nu poate sa existe, colaboratori permanenti ai clerului in lucrarea harica sau mantuitoare a Bisericii si in lucrarea auxiliara. Vezi Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox. Legislatie si administratie bisericeasca, vol. I, EIBMBOR, Bucuresti, 1990, p. 262; L. STAN, Mirenii in Biserica, Sibiu, 1939; „Ceea ce consfinteste locul laicului in corpul eclesiastic este aceasta existenta de sine a Bisericii, caracterul ei colectiv, perceperea ei ca si comuniune, in care legaturile membrilor sunt guvernate nu de principii de superioritate si de supunere, ci de principii de existenta harismatica in iubire, in organismul eclesiastic unitar. In corpul indivizibil al Bisericii, toti au fara exceptie unicul privilegiu sa constituie poporul lui Dumnezeu” – cf. Prof. univ. dr. Constantin V.

16 SKUTERIS, „Locul laicilor in Biserica (O abordare ortodoxa)”, in: Omagiu Profesorului Nicolae V. Dura la 60 de ani, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanta, 2006, p. 1239.

17 SKUTERIS, „Locul laicilor in Biserica (O abordare ortodoxa)”, pp. 1239-1240.

18 Prof. univ. dr. Panaiotis BUMIS, „Cand un Sinod hotaraste in Sfantul Duh?”, in: Omagiu…, p. 191.

19 Ibidem.

20 Ibidem, p. 192.

21 Ibidem, p. 195.

22 Vezi http://www.citate-celebre.com/statul-sunt-eu/, 10 iulie 2009.

23 A defini „dreptul” nu este un lucru usor, aceasta putandu-se constata atat din reactia practicienilor, cat si din pozitia teoreticienilor dreptului care au incercat sa evite o definitie concreta intrucat insusi continutul acesteia si statutul ei pot fi discutabile. In ciuda acestor dificultati, o definitie a dreptului este necesara in teorie si in practica tocmai pentru a pune in evidenta necesitatea, continutul specific si finalitatea lui. Numai o perspectiva corecta asupra dreptului in ansamblul sau ne poate oferi solutii juste la problemele ridicate de teoria si de practica juridica. Avandu-se in vedere stransa legatura dintre norma juridica si sistemul juridic in ansamblul sau, raportul intre norma si caracterele intregului, niciodata nu se va pleca de la norma intrucat aceasta participa activ la realizarile sau la insuccesele sistemului juridic. Astfel, in definirea dreptului trebuie sa se evite atat dogmatismul, cat si scepticismul, desi constatam astazi in teoria dreptului din tara noastra ca se tinde spre cea dintai pozitie, adica spre dogmatism, existand opinii conform carora dreptul poate fi definit in mod exhaustiv, desi sunt avute in vedere mai mult normele, adica afirmandu-se ca dreptul este un sistem. Vezi: Stéphane RIALS, „Ouverture”, in: Droits, 10 (1990), p. 5. Intrebarile firesti care s-ar putea pune in contextul unei definitii a dreptului sunt: Ce trebuie sa urmareasca definitia dreptului? (natura dreptului, criteriul juridicitatii, semnificatiile cuvantului sau ar trebui ca definitia dreptului sa fie una prin esenta, una prin gen proxim si diferenta specifica, una explicativa sau una constructiva); I. DOGARU, D. C. DANIȘOR, Gh. DANIȘOR, Teoria generala a dreptului, Ed. Themis, Craiova, 2000, p. 29; M. VIRALLY, La pensée juridique, Paris, 1960, p. 1.

24 I. N. FLOCA, Drept canonic ortodox…, vol. I, p. 55.

25 Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan N. FLOCA, Prof. Dr. Sorin JOANTA, Drept bisericesc, vol. I, Sibiu, 2006, p. 13.

26 Iulian CONSTANTINESCU, „Sfintele Canoane in viata practica bisericeasca”, in: Analele Universitatii din Craiova, Seria: Teologie, VII (2002), nr. 9, p. 161.

27 Ibidem, p. 163.

28 Ibidem, p. 164.

29 Cf. J. PITRA, Iuris ecclesiastici Graecorum historia et monumenta a saeculo I ad IX, vol. 2, Roma, 1864-1868, apud Jean DAUVILLIER, Carlo de CLERCQ, Le mariage en droit canonique oriental, Librairie du Recueil Sirey, Paris, 1936, p. 1.

30 Pentru detalii privind o istorie a colectiilor canonice in Biserica Occidentului, vezi Prof. Jean des GRAVIERS, Le droit canonique, PUF, Paris, 1958, pp. 27-71.

31 Jean DAUVILLIER, Carlo de CLERCQ, Le mariage en droit canonique oriental, p. 3.

32 Ibidem, pp. 3-4.

33 Ibidem, p. 4.

34 I. N. FLOCA, S. JOANTA, Drept bisericesc, vol. I, p. 28.

35 I. N. FLOCA, Drept canonic ortodox…, vol. I, p. 30.

36 Spre deosebire de Vechiul Testament care abunda in norme juridice, Noul Testament nu cuprinde norme juridice in ciuda faptului ca unele indrumari sunt prezentate ca norme de drept. Indrumarile noutestamentare au caracter religios-moral si servesc ca limite intre care se pot dezvolta si folosi normele de drept. Asadar, Dreptul canonic se bazeaza intr-o masura mult mai mare pe Legea cea Noua a Domnului nostru Iisus Hristos. Vezi aici detalii: Prof. univ. dr. Pr. N. V. DURA, „Ideea de Drept. Dreptul, Dreptatea si Morala”, in: Analele Universitatii Ovidius, Seria: Drept si Știinte administrative, vol. I, 2004, pp. 15-46; Idem, „Dreptul si Religia. Norme juridice si norme religios-morale”, in: Analele Universitatii Ovidius (Facultatea de Drept), nr. 1, 2003, pp. 17-30.

37 Sfanta Traditie este una dintre sursele fundamentale ale Traditiei canonice bisericesti, desi ea nu cuprinde legi cu caracter juridic, ci numai unele legi religioase si morale, aceasta lucrare de eleborare a legilor fiind lasata la latitudinea membrilor Bisericii, care au indatorirea de a sustine elaborarea legilor de drept ale Bisericii si ca acestea sa nu fie impotriva legilor religios-morale ale Bisericii. Vezi I. N. FLOCA, Drept canonic ortodox…, vol. I, p. 74; Prof. univ. dr. Lewis PATSAVOS, „Holy Tradition: a Fundamental Source of Canonical Tradition”, in: Omagiu…, pp. 1250-1255; Prof. univ. dr. Pr. N. V. DURA, „Biserica crestina in primele patru secole. Organizarea si bazele ei canonice”, in: Ortodoxia, XXXIV (1982), nr. 3, pp. 451-469.

38 Pr. Prof. Liviu STAN, „Taria nezdruncinata a sfintelor canoane”, in: Ortodoxia, XXII (1970), nr. 2.

39 Pr. Constantin DRON, Valoarea actuala a canoanelor, teza de doctorat in teologie, Bucureşti, 1928, p. 30.

40 Jean MEYENDORFF, Orthodoxie et Catholicité, Paris, 1965, p. 27.

41 N. MILAŞ, Dreptul bisericesc oriental, trad. dupa ed. a II-a germana de D. I. Cornilescu şi Vasile S. Radu, revazuta de I. Mihalcescu, Bucureşti, 1915, p. 44.

42 Nomoc. in XIV titluri, tit. I, cap. 3, (Sint. At. I, 38), apud ibidem.

43 N. V. DURA, „Dreptul canonic, disciplina de studiu in Facultatile de Drept din prestigioase Universitati europene”, in: Analele Universitatii Ovidius Constanta, Seria: Drept şi Ştiinte Administrative, nr. 1 (2007), pp. 328-332.

44 BOBRINSKOY, Taina Bisericii, p. 332.

45 „Document final”, in : The Place of Canonical Principles…, The Canon Law International Symposium, Arad, 2008, pp. 324-325.